Grupul MOL a menţinut profitabilitatea în condițiile creșterii prețurilor la petrol

Publicat pe Categorii Flux energetic, Petrol, Petrol / Gaze / Carbune
Prima Pagina Actual Flux energetic Grupul MOL a menţinut profitabilitatea în condițiile creșterii prețurilor la petrol

Grupul MOL a realizat un rezultat operaţional (CCS EBITDA) de 1,3 miliarde USD în prima jumătate a anului, similar celui de anul trecut. Segmentele Upstream şi Consumer Services compensează contribuţia mai slabă a segmentului Downstream. Profitul net a ajuns la 512 milioane USD. Grupul a anunţat astăzi rezultatele financiare pentru primele şase luni ale anului 2018.

Zsolt Hernádi, Chairman-CEO al Grupului MOL, a comentat rezultatele: „Modelul de afaceri rezistent, integrat şi-a dovedit din nou eficienţa într-un mediu extern aflat în continuă schimbare, ceea ce ne-a permis să actualizăm valoarea orientativă a rezultatului operaţional pentru anul 2018 (Clean CCS EBITDA) la aproximativ 2,4 miliarde USD (de la circa 2,2 miliarde USD). Grupul MOL a obţinut rezultate solide în prima jumătate a anului 2018, menţinându-şi astfel profitabilitatea la nivelul remarcabil de 1,3 miliarde EBITDA de anul trecut în contextul creşterii preţurilor la petrol şi al scăderii marjelor pe segmentul Downstream. De asemenea, am înregistrat progrese considerabile şi continuăm în forţă implementarea strategiei transformaţionale 2030.”

Rezultatul EBITDA s-a menţinut la nivelul foarte solid din 2017 de 1,3 miliarde USD, prin urmare compania şi-a actualizat ţinta pentru anul acesta la 2,4 miliarde USD (de la aproximativ 2,2 miliarde USD).

Rezultatul EBITDA pe segmentul Upstream s-a ridicat la 612 milioane USD (159,4 miliarde HUF) în primele şase luni, cu 37% mai mare decât anul trecut datorită creşterii preţurilor la petrol şi gaze. Producţia zilnică medie de hidrocarburi a fost relativ stabilă în prima jumătate a anului comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, situându-se la 110 mii de barili echivalent petrol pe zi (BEP). Volumele mai mici din Ungaria, Croaţia şi Rusia au fost compensate de o producţie mai mare în Marea Britanie. Ratele de producţie din zona Catcher s-au stabilizat la peste 60 de mii BEP (valoare brută) în luna mai ca urmare a demarării exportului de gaze (MOL deţine o cotă neexploatată de 20% în zona Catcher).

Rezultatul operaţional (Clean CCS EBITDA) al segmentului Downstream a fost de 492 milioane USD (128,4 miliarde USD) în prima jumătate a anului 2018, cu 24% mai puţin decât anul trecut, pornind de la o bază foarte ridicată, afectat în principal de evoluţii macro nefavorabile. Marja integrată pe segmentul de produse petrochimice a scăzut cu mai bine de 150 EUR/tonă şi marja pe segmentul de rafinare al Grupului s-a redus cu 1,1 USD pe baril. Performanţa internă solidă a produselor petrochimice, în special, a reuşit să compenseze doar parţial marjele mai slabe.

Segmentul Consumer Services  a atins din nou rezultate record, încheind primele şase luni ale anului cu un rezultat EBITDA de 192 milioane USD (50,2 miliarde HUF), cu 28% mai mult faţă de anul anterior. Creşterea s-a datorat unei combinaţii între marjele mai mari pe segmentul non-fuel şi o creştere solidă a vânzărilor de combustibili determinată de consumul mai ridicat de carburanţi din ECE. Marja pe segmentul non-fuel a continuat să crească într-un ritm mai susţinut decât marja la carburanţi, atingând o cotă de 27% din marja totală, cu 24% mai mult decât anul precedent.

Segmentul Gas Midstream a obţinut un rezultat EBIDTA de 116 milioane USD (29,8 miliarde HUF) în prima jumătate a anului, cu 8% mai mare faţă de anul trecut.

Grupul MOL este o companie internațională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, 26.000 de angajaţi în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. În domeniul explorării și producției de hidrocarburi, experiența de peste 80 de ani a Grupului sprijină operațiunile de producție în 8 țări și activitățile de explorare în 13 țări. Grupul MOL controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 9 țări, din care 213 în România.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*