Angajaţi ai CE Oltenia, în greva foamei. Ce le transmite Directoratul

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Angajaţi ai CE Oltenia, în greva foamei. Ce le transmite Directoratul

Ultima oră

Conducerea CE Oltenia: Referitor la protestul unor salariați ai CE Oltenia, declanșat în data de 19 decembrie 2016, facem precizarea că în urma aprobării rectificării programului de restructurare și de disponibilizare în ședința AGA din 12 decembrie 2016, demersurile pentru promovarea proiectului de rectificare a Bugetului de Venituri si Cheltuieli al CE Oltenia pentru anul 2016 s-au accelerat la nivelul autorităților centrale. Astfel, proiectul de rectificare a Bugetului de Venituri și Cheltuieli al CE Oltenia pentru anul 2016 se află în circuitul de avizare, iar Ministerul Energiei depune toate eforturile pentru finalizarea acestei etape în cel mai scurt timp posibil. Subliniind că este de preferat ca formele dure de protest să fie evitate, Directoratul îi asigură pe protestatari de susținerea necesară pentru a nu le fi pusă în pericol sănătatea, precum și de o permanentă informare asupra demersurilor care se fac cu privire la rectificarea BVC al CE Oltenia pentru anul 2016.

Un număr de 15 angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia, printre care şi liderul Sindicatului Mine Energie Oltenia, au intrat, luni dimineaţă, în greva foamei, aflându-se în faţa sediului companiei din Târgu Jiu. Protestatarii cer aprobarea unei rectificări bugetare pentru acordarea salariilor pe luna decembrie, scrie News.ro.

Sindicaliştii reclamă faptul că până la această dată nu a fost aprobată o rectificare a bugetului companiei care să permită acordarea, în luna decembrie, a salariilor tuturor angajaţilor Complexului Energetic Oltenia.”Lucrurile sunt foarte simple. Este vorba de o rectificare a fondului de salarii, o rectificare care e normal a fi făcută în ceea ce priveşte Complexul Energetic Oltenia. Este vorba de un deficit de 12 milioane de lei anul acesta şi, conform site-ului Ministerului Energiei, de 16 milioane lei anul viitor, pentru că atunci vor fi probleme majore”, a declarat Gabriel Căldăruşe, liderul Sindicatului Mine Energie Oltenia, potrivit News.ro. Căldăruşe mai susţine că există pericolul declanşării unui conflict spontan, ce ar putea avea repercursiuni extrem de grave asupra sistemului energetic românesc .

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*