ANRE modifică Codul rețelei de gaze.Transportul va fi organizat pe zone. Utilizatorii rețelei vor rezerva, în mod independent, capacitate de intrare și de ieșire în/din SNT

Publicat pe Categorii Gaze, Petrol / Gaze / Carbune, Semnal
Prima Pagina Actual Semnal ANRE modifică Codul rețelei de gaze.Transportul va fi organizat pe zone. Utilizatorii rețelei vor rezerva, în mod independent, capacitate de intrare și de ieșire în/din SNT

Utilizatorii rețelei de gaze naturale vor avea posibilitatea să contracteze servicii de transport, în mod independent, atât pe punctele de intrare cât și pe punctele de ieșire în/din Sistemul Național de Transport. Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE a pregătit un proiectului de Ordin privind modificarea Codului rețelei pentru Sistemul național de transport al gazelor naturale. Înainte de aprobare, proiectul este în proces de consultare publică.

Practic, utilizatorii rețelei vor rezerva, în mod independent, capacitate de intrare și de ieșire, ceea ce ar avea ca rezultat organizarea transportului de gaze naturale pe zone, și nu sub formă de fluxuri contractuale, susțin reprezentanții Transgaz.  Potrivit Regulamentului UE privind condițiile de acces la rețelele pentru transportul gazelor naturale, ”în scopul consolidării concurenței prin crearea de piețe angro lichide ale gazelor naturale, este vital ca acestea să poată fi comercializate independent de localizarea în sistem”.

Dezbateri privind necesitatea implementării în cadrul Codului rețelei pentru SNT a mecanismului de rezervare a capacității de transport separat, pe puncte de intrare în SNT și/sau puncte de ieșire din SNT, și utilizarea unui punct virtual central de tranzacționare (mecanismul entry/exit cu PVT) au fost demarate în vara anului trecut. La inițiativa Ministerului Energiei, a avut loc o întâlnire de lucru având ca subiect ”Implementarea regulilor pieței gaziere U.E., cu accent pe codurile de rețea pe piața gazieră din România”, întâlnire la care au participat și reprezentanții ai DG-Energy, ACER, ENTSOG, EFET, ANRE și S.N.T.G.N. Transgaz, se precizează într-un document al ANRE.

Transgaz Mediaș a transmis către ANRE propunerea sa pentru Contractul de transport al gazelor naturale aferent punctelor de intrare în SNT , respectiv Contractul de transport al gazelor naturale aferent punctelor de ieșire din SNT , contracte ce vor înlocui contractul-cadru actual.

O altă propunere a Transgaz este de armonizare a zilei gaziere, de la ora de bilanț 6:00 la ora de bilanț 7:00,în conformitate cu prevederile Regulamentului Uniunii Europene  2017/459 al Comisiei din 16 martie 2017 de stabilire a unui cod al rețelei privind mecanismele de alocare a capacității în sistemele de transport al gazelor.

Procesul de consultare publică pe marginea proiectului de ordin ANRE se încheie la data 06.07.2018.

Din ianuarie a.c., Transgaz deține o platformă informațională, care oferă utilizatorilor de rețea (UR) posibilitatea transmiterii online a solicitărilor de transfer de capacitate în punctele de intrare/ieșire în/din Sistemul național de transport al gazelor naturale. Pentru ca această facilitate să devină operațională, la propunerea Transgaz, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a operat modificari la unele prevederi ale Codului rețelei pentru Sistemul național de transport al gazelor naturale.

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*