Asociaţia transportatorilor rutieri – UNTRR solicită eliminarea supraaccizei la carburanţi de la 1 ianuarie 2016

Publicat pe Categorii Esential
Prima Pagina Actual Esential Asociaţia transportatorilor rutieri – UNTRR solicită eliminarea supraaccizei la carburanţi de la 1 ianuarie 2016

UNTRR, asociaţie a transportatorilor rutieri, solicită eliminarea supraaccizei la carburanţi de la 1 ianuarie, întrucât schema de rambursare a acesteia este nefuncţională, iar transportatorii rutieri care operează curse internaţionale şi cei din zone frontieră optează să alimenteze în afara ţări, potrivit Mediafax.

În primele şapte luni din 2015, a fost returnat către transportatorii rutieri doar un procent de 0,8% din bugetul alocat schemei de restituire a accizei disponibil pentru anul în curs, „ceea ce dovedeşte încă o dată că această facilitate este nefuncţională şi că supraacciza la combustibili ar trebui eliminată cât mai rapid, începând cu 1 ianuarie 2016, aşa cum prevedea iniţial Codul Fiscal”, afirmă reprezentanţii Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România.

„Restituirile sunt de doar 0,8% din cele estimate, din cauza birocratizării excesive, perioadelor de rambursare extrem de lungi şi impredictibile, iar scăderea drastică a volumului de carburant vândut în România a limitat câştigul statului la sumele neplătite şi la cele încasate din rata de schimb majorată cu 7,5%”, se arată într-un comunicat al UNTRR.

„UNTRR a atras atenţia autorităţilor de nenumărate ori că schema de rambursare a accizei suplimentare este nefuncţională, întrucât toţi transportatorii rutieri români care operează curse internaţionale alimentează în afara ţării, iar cei din zonele de frontieră, chiar dacă nu fac transport internaţional, au preferat să alimenteze în afara ţării, iar transportatorii străini în tranzit au renunţat complet la alimentări cu carburant în România”, se mai arată în comunicat.

Citiți mai multe pe Mediafax


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*