CE Oltenia se mută cu sediul social la Bucureşti

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic CE Oltenia se mută cu sediul social la Bucureşti

Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia a propus Adunării Generale a Acţionarilor să aprobe mutarea sediului social al companiei la Bucureşti. Propunerea vine ca urmare a unei analize realizate la nivelul conducerii executive şi administrative, se menţionează într-un comunicat de presă postat luni pe site-ul instituţiei.

CE Oltenia deţine deja un sediu în Bucureşti, iar sediul social va putea fi mutat la respectiva adresă.

„Printre considerentele avute în vedere la luarea acestei decizii au fost necesitatea asigurării unei colaborări permanente cu o serie de instituţii care au sediul în Bucureşti (Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Ministerul Finanţelor Publice, ANRM, ANRE, Consiliul Concurenţei, bănci etc), desfăşurarea în condiţii optime a întâlnirilor de lucru cu instituţiile care au sediul în Bucureşti şi eliminarea cheltuielilor de deplasare în acest scop, facilitarea desfăşurării şedinţelor AGA la noul sediul social, având în vedere că toţi acţionarii societăţii au sediul în Bucureşti, lărgirea ariei de selecţie a specialiştilor necesari unei viziuni moderne asupra conducerii şi funcţionării companiei; participarea conducerii CEO la evenimentele derulate în domeniul energetic, aşa cum se întâmplă cu conducerile altor companii similare care au sediul în Bucureşti, deşi activitatea o derulează în alte zone din ţară (Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Electrica, Transelectrica s.a.)”, se precizează în comunicatul CE Oltenia.

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*