Chisăliță a lansat Proiectul de Țară  pe piața gazelor în 10 pași

Publicat pe Categorii Flux energetic, Gaze, Petrol / Gaze / Carbune
Prima Pagina Actual Flux energetic Chisăliță a lansat Proiectul de Țară  pe piața gazelor în 10 pași

Președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, a lansat  Proiectul de țară „Punct și de la capăt pe piața gazelor naturale în zece pași”.

Plecând de la situația actuală a sectorului de gaze din România, dar mai ales gândind în perspectiva rolului pe care acesta urmează să-l aibă în următorii 30-40 de ani, ceva trebuie să se schimbe mentalitatea  și abordarea problemelor apărute  în piața internă, cât și în cea externă”, a precizat Dumitru Chisăliță, invitând pe toți cei intersați de o Românie normală să se implice în acest proiect.

Dumitru Chisalita

Potrivit lui Chisăliță, motivația demarării acestui proiect, este determinată de comportamentul neadecvat al instituțiilor responsabile în sectorul gazelor naturale, de lipsa dialogului între societatea civilă și instituții, de lipsa de reacție la ”vocea străzii”, de lipsa transparenței în procesele decizionale, de multiple intervenții abuzive în piață, de încălcarea principiilor Directivelor europene, de reducerea nivelului de siguranță în alimentarea cu gaze etc.

Detalii despre Proiectul de Țară pe Inteligent Energy


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*