Compania care va înfiinţa fondul de investiţii cu Rompetrol, desemnată….curând 

Publicat pe Categorii Flux energetic, Investitii / Tranzactii
Prima Pagina Actual Flux energetic Compania care va înfiinţa fondul de investiţii cu Rompetrol, desemnată….curând 

Ministerul Energiei va desemna în perioada următoare compania care va participa alături de Rompetrol la înfiinţarea unui fond de investiţii în valoare de un miliard de dolari, în condiţiile Hotărârii de Guvern 35/2014, a declarat, marţi, Aristotel Jude, secretar de stat în Ministerul Energiei, la Conferința ”In the News. Energy”, organizată de către agenţia de presă News.ro.

Potrivit anexei HG, „durata investiţională a fondului este până la 7 ani. Pe durata celor 7 ani se estimează investiţii de aproximativ 1 (un) miliard de USD, în funcţie de condiţiile pieţei”.

Prezent la evenimentul News.ro, Azamat Zhangulov, senior vicepreşedinte al KMG International, a afirmat că de trei ani tot aude de înfiinţarea fondului. „Decizia va trebui luată cât mai curând, pentru că acordul nostru cu statul român expiră la finele acestui an”, a subliniat acesta.

Este posibil ca de înfiinţarea fondului să se ocupe Societatea de Administrare a Participaţiilor in Energie (SAPE).

Memorandumul dintre Rompetrol şi statul român a fost aprobat în Guvern la finele lunii ianuarie 2014. Documentul prevede faptul că Rompetrol va achiziţiona cu 200 de milioane de dolari o participaţie de 26% din Rompetrol Rafinare și înfinţarea unui fond de investiţii comun în valoare de un miliard de dolari.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*