Consiliul Concurenţei va finaliza cazurile privind trucarea de licitații la Transgaz și Electrica în 2017

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Consiliul Concurenţei va finaliza cazurile privind trucarea de licitații la Transgaz și Electrica în 2017

Consiliul Concurenţei va finaliza circa 20 de cazuri până la finele anului. Cele mai importante din punctul de vedere al dimensiunii economice a actorilor implicaţi sunt cele legate de zonele de licitaţii, potrivit președintelui  Bogdan Chiriţoiu.

„În toamnă vom finaliza un caz privind o presupusă trucare de licitaţii la Transgaz, pe care l-am lucrat împreună cu Parchetul și care se desfășoară în paralel cu DIICOT”, a spus Chiriţoiu, citat de Agerpres. Consiliul Concurenţei urmează să finalizeze un caz privind o presupusă trucare de licitaţii privind achiziţionarea de echipamente electrice de către firme din distribuţia electricităţii, în special Electrica.

Pe partea de investigaţii sectoriale, Consiliul Concurenţei a demarat o analiză cu privire la modalitatea în care se stabileşte preţul apei, în urma plângerilor venite de la companiile din energie nemulţumite de creşterea continuă a acestuia, notează Agerpres. Cea mai importantă analiză lansată în acest an a fost cea pe piaţa carburanţilor. Ne-a surprins faptul că vedem de peste un an de zile faptul că preţurile la carburanţi, fără taxe, în România au o uşoară creştere faţă de media Uniunii Europene şi am vrut să înţelegem ce ar putea să explice această schimbare, a declarat Bogdan Chiriţoiu, citat de Agerpres.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*