Consumatorii păgubiți mai au de așteptat: ANRE va reduce tarifele de distribuție după ce va primi decizia Consiliului Concurenţei privind investigația desfășurată

Publicat pe Categorii Actual, Electrica si termica, Energie, Esential, Semnal
Prima Pagina Energie Electrica si termica Consumatorii păgubiți mai au de așteptat: ANRE va reduce tarifele de distribuție după ce va primi decizia Consiliului Concurenţei privind investigația desfășurată

Consumatorii care au plătit facturi la energie umflate,urmare a înțelegerii dintre șase companii din energie, mai au de așteptat până să fie despăgubiți. Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE nu reduce tarifele de distribuție pentru că “nu a primit, până în prezent, Decizia Consiliului Concurenței cu privire la investigația desfășurată”, după cum reiese dintr-un comunicat al Autorității.

“În momentul în care o vom primi, vom declanșa procedurile privind calculele de modificare a tarifelor de distribuție, în sensul reducerii lor, luând în considerare efectele cumulate ale achizițiilor de contoare, în perioada 2008 -2015”, susțin reprezentanții ANRE.

Reacția ANRE a vebit la scurt timp după ce Preşedintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chiriţoiu, a declarat că “tarifele la electricitate ar trebui să scadă, după ce o investigaţie a Consiliului Concurenţei a relevat faptul că mai multe companii din energie s-au înţeles între ele, cauzând prejudicii consumatorilor”. „Mai multe companii au fost păgubite. Au participat şi oameni din interiorul Electrica, deci într-un fel s-au furat singuri. Am sancţionat şi compania Electrica, întrucât au fost păgubiţi clienţii ei. Tarifele acestea umflate s-au dus către clienţi. Am sancţionat compania şi, în premieră, vrem ca împreună cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie să recuperăm prejudiciul creat clienţilor acestor companii, care au fost păgubite şi care au transferat această pagubă către clienţii lor”, a spus Chiriţoiu, citat de Agerpres.

Președintele Consiliului Concurenței a adăugat că va recomanda ANRE scăderea tarifelor de distribuţie, acesta fiind modul cel mai simplu în care se poate recupera prejudiciul adus consumatorilor de energie.

Autoritatea de Concurență a derulat o investigație care privește încălcări ale legislației în domeniul concurenței de către operatori de distribuție a energiei electrice concesionari și întreprinderi furnizoare de contoare și echipamente de măsurare a energiei electrice. Au fost  sancționate cu 73 de milioane de lei şase companii, printre care şi Electrica, pentru încheierea a două înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa comercializării contoarelor şi echipamentelor conexe pentru măsurarea energiei electrice.

Comitetul de reglementare al ANRE acordă, în continuare, o atenție deosebită analizei tuturor costurilor care compun factura finală de energie și nu va ezita să facă toate corecţiile necesare în sensul reducerii tarifelor care se vor dovedi că sunt afectate de înțelegeri anticoncurențiale pe piața de energie, se mai precizează în comunicat.

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*