Directoratul Transelectrica pentru următoarele 4 luni: Corina Popescu rămâne Președinte – CEO. Octavian Lohan a fost înlocuit, au fost numiți 3 noi membri fără experiență în energie

Publicat pe Categorii Business, Semnal
Prima Pagina Actual Semnal Directoratul Transelectrica pentru următoarele 4 luni: Corina Popescu rămâne Președinte – CEO. Octavian Lohan a fost înlocuit, au fost numiți 3 noi membri fără experiență în energie

Corina Popescu a fost aleasă Președinte al Directoratului Transelectrica, denumit alternativ Director General Executiv sau Chief Executive Officer – „CEO” – al societății, pentru încă 4 luni. Fost Secretar de Stat în Ministerul Energiei, Popescu a fost numită, la finele lunii martie, în funcția de membru în Directoratul Transelectrica, ca urmare a unei proceduri de selecţie demarate în a doua parte a anului trecut, prin intermediul unui expert independent, cu respectarea prevederilor OUG 109/2011 privind Guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, pentru ocuparea postului vacant de membru în directorat.

În schimb, o decizie a Consiliului de Supraveghere care surprinde este înlocuirea fostului director general al Transelectrica, renumit specialist în energie – Octavian Lohan din funcția de membru al Directoratului. A fost păstrat în Directorat Mircea – Toma Modran, fiind numiți trei noi membri provizorii, fără specializare în domeniul energetic, cu mandate de 4 ani. Este vorba despre  Andreea – Georgiana Florea, Dan – Valeriu Ardelean și Florin Tătaru.

Andreea- Georgiana Florea a fost Responsabil educație financiară în cadrul Autorității de Supravegere Financiară și director Sucursala Rahova Banca Românească. Dan – Valeriu Ardelean este director in cadrul SC DAV Project& Consulting SRL, consultant în proiecte de amenajări interioare, iar Florin Tătaru este Director Economic la Direcția Silvică Maramureș, fost deputat PSD.

“În ședința din data de 15 septembrie 2017, Consiliul de Supraveghere a desemnat membrii provizorii ai Directoratului, începând cu data de 17 septembrie 2017. Mandatul se acordă pentru o durată de 4 luni cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, pentru încă două luni. Durata mandatului nu va depăși data finalizării procedurii de selecție a membrilor Directoratului Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica”–SA în condițiile art. 642 din O.U.G. nr. 109/2011, dacă procedura se va finaliza în interiorul acestui interval”, se precizează într-un raport al companiei transmis BVB.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*