Două noi programe pentru IMM-uri, operaționale din 16 august

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info Consumatori
Prima Pagina Actual Flux energetic Două noi programe pentru IMM-uri, operaționale din 16 august

Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri anunță lansarea, în data de 16 august 2016, a două noi programe destinate întreprinderilor mici şi mijlocii din seria de  celor 10 pe care le implementează în 2016.

Este vorba despre programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului la finanţare – START şi Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri.

servicii-contabilitate-dizolvare-firma

„Previzionăm că procentul absorbţiei pentru cele două programe va fi mai mare în acest an deoarece vom lucra cu posibilitatea de a face plăţi în anul 2017. Noutatea este perioada pe care antreprenorii o au la dispoziţie pentru a face investiţia, adică 60 de zile, faţă de 30 de zile cât era reglementat anul trecut. Totodată, implementând cu instituţie de credit, plăţile se pot face şi în prima parte a anului 2017 pentru angajamentele semnate în anul 2016. Perioada este semnificativ mai mare decât în alţi ani şi prevede chiar şi posibilitatea unei prelungiri în situaţii deosebite, de exemplu pentru întârzieri excepţionale”, a declarat Claudiu Vrinceanu, secretar de stat în cadrul MECRMA.

Bugetul alocat Programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului la finanţare – START pentru acest an este de 17 milioane lei,  iar prin implementarea acestuia, în anul 2016, se estimează că vor primi ajutor de minimis cel puţin 141 de beneficiari. Bugetul alocat Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri pentru acest an este de 22,7 milioane lei şi prin implementarea acestuia se estimează că vor primi ajutor de minimis un număr minim de 501 beneficiari.

Procedurile de implementare ale Programelor precum şi anexele acestora sunt disponibile pe www.aippimm.ro.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*