Dumitru Chiriţă, noul președinte ANRE: Consumatorii pot fi protejaţi de escaladarea preţurilor dacă piața de energie va fi supusă unor teste de stres

Publicat pe Categorii Electrica si termica, Energie, Esential, Opinii / Analize, Semnal
Prima Pagina Energie Electrica si termica Dumitru Chiriţă, noul președinte ANRE: Consumatorii pot fi protejaţi de escaladarea preţurilor dacă piața de energie va fi supusă unor teste de stres
  • El a solicitat președintelui Comisiei de industrii și servicii, Iulian Iancu, să urgenteze adoptarea unui act normativ care să nu mai permită operatorilor de rețele electrice să includă în profit sumele neutilizate pentru investiţii şi mentenanţă

La câteva zile după instalarea sa la conducerea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE, Dumitru Chiriţă, a vorbit, în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea ANRE, despre primele măsuri pe care dorește să le ia din funcţia de președinte.

În opinia sa, sumele neutilizate de operatorii de reţele electrice pentru investiţii şi mentenanţă nu ar mai trebui incluse în profit, în condiţiile în care s-a constatat că de mai mulţi ani aceştia nu şi-au îndeplinit obligaţiile,

„ANRE constată de la un an la altul că nu sunt îndeplinite obligaţiile care stau la baza tarifului reglementat, pentru toţi operatorii de reţea. Şi în această situaţie, decizia ANRE este de a reduce tariful, conform metodologiei. Dacă mergem în ritmul acesta, ajungem la o situaţie aproape imposibilă să stabilim tarif zero pentru că ei în fiecare an nu-şi îndeplinesc această obligaţie”, a precizat Chiriţă, la Parlament, adresându-se președintelui Comisiei de anchetă, Iulian Iancu, cu propunerea de a găsi o soluţie legislativă care să nu le mai permită acestor operatori ca sumele necheltuite să fie incluse în profitul ce se repartizează ca dividende, fapt ce „le creează dumnealor un confort în actul de administrare”.

„Dacă nu facem acest lucru, ajungem la situaţia în care, pe viitor, să nu mai existe surse pentru menţine rea în funcţiune a instalaţiilor şi nu mai pun în discuţie posibilitatea de a le dezvolta. Este o situaţie critică şi vă rog să urgentaţi adoptarea unui act normativ care să nu le mai permită să includă în profit sumele neutilizate pentru investiţii şi mentenanţă. Este valabil pentru toţi operatorii de reţea, vorbesc de partea electrică, iar la gaze probabil când veţi lua în discuţie din nou legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă 64/2016 o să purtăm o discuţie mai în detaliu acolo”, a continuat Chiriţă.

Teste de stres, ca la bănci

Noul președinte ANRE a mai propus ca piaţa de energie ar trebui supusă unor teste de stres, la fel cum face BNR cu băncile comerciale, pentru a vedea cum acţionează în anumite situaţii, astfel încât consumatorii să fie protejaţi în faţa unor creşteri de preţuri.

„Sectorul de electricitate funcţionează după un cod comercial din 2004. Suntem în anul 2017. Au mai fost aduse modificări de-a lungul timpului, dar cred că este necesar astăzi să revizuim, să actualizăm acest cod comercial şi trebuie să creăm un nou model de piaţă, astfel încât aceste evenimente care s-au petrecut în ultimul an (creşterea preţurilor – n.r.), dar nu numai, să nu se mai repete”, a spus Chiriţă.

El a arătat că piaţa ar trebui testată pentru a se vedea reacţiile din diferite situaţii, astfel încât consumatorii să fie protejaţi de escaladarea preţurilor.

„Mi-aş permite să creionăm în legislaţia primară şi să dezvoltăm în legislaţia secundară nevoia unor teste de stres, pe modelul celor pe care BNR le foloseşte cu băncile comerciale, iar aceste teste de stres să fie induse în piaţă pentru a vedea cum reacţionează piaţa, astfel încât consumatorul să fie protejat în faţa unor abuzuri de piaţă ale unor comercianţi care profită de anumite lucruri din piaţă şi obţin avantaje nemeritate”, a continuat Chiriţă.

Potrivit acestuia, furnizorii de ultimă instanţă, adică furnizorii consumatorilor casnici, nu s-au preocupat să achiziţioneze cea mai ieftină energie din piaţă, aşteptând de la ANRE recunoaşterea costurilor în tarifele finale.

„Furnizorii de ultimă instanţă nu s-au preocupat să achiziţioneze energia pe termen lung pentru consumatorii care nu înţeleg să-şi exercite dreptul de eligibilitate. Ei au aşteptat, ca să zic aşa, modificările în reglementări ale ANRE, după care să vină cu facturile la ghişeul ANRE, iar reglementatorul să le includă în preţul final la consumatorul care este în zona serviciului universal şi să beneficieze de un tarif crescut. Faptul că ANRE a modificat reglementarea (modificarea regulamentului de pe Piaţa pentru Serviciul Universal – n.r.) i-a pus într-o mare încurcătură, spunându-le că trebuie să meargă în piaţă, să achiziţioneze energia pe piaţa concurenţială, la preţurile cele mai mici care vor fi recunoscute de către ANRE”, a menționat Chiriţă.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*