Enel rămâne lider în domeniul sustenabilității

Publicat pe Categorii CSR, Extern, Flux energetic
Prima Pagina Actual Extern Enel rămâne lider în domeniul sustenabilității

Grupul Enel a fost confirmat, din nou, în cadrul ediției din Iunie 2018 a indicelui Euronext Vigeo – World 120 index. De două ori pe an, indicele evaluează cele mai sustenabile 120 de companii cu cea mai mare capitalizare de piață a acțiunilor free-float din Europa, America de Nord și regiunea Asia-Pacific. Compania își menține, de asemenea, poziția în indicii regionali Euronext Vigeo – Eurozone 120 și Europe 120, care includ cele mai sustenabile 120 de companii cu cea mai mare capitalizare de piață a acțiunilor free-float din Zona Euro și din Europa. Enel a fost inclusă în toți cei trei indici încă de la lansarea acestora, în urmă cu șase ani.

Logo Enel

Endesa, subsidiara spaniolă a Grupului Enel, a fost inclusă, de asemenea, în cei trei indici, după ce a fost admisă pentru prima dată în indicele World 120 la finalul anului 2014, iar în indicii Eurozone 120 și Europa 120 încă de la infiinţarea acestora.

Indicii Euronext Vigeo recunosc eforturile depuse de marile companii pentru care dezvoltarea sustenabilă este o prioritate și un element central al strategiei de business.

Vigeo Eiris, unul dintre cei mai cunoscuţi furnizori de servicii de mediu, sociale și de guvernare (ESG) pentru investitori, compilează indicii analizând performanța companiilor în ceea ce priveşte probleme legate de sustenabilitate precum mediul înconjurător, capitalul uman, drepturile omului, implicarea în comunitate, comportamentul de business și guvernanța corporativă.

În plus față de aceste trei clasamente, Grupul Enel este inclus și în alţi indici de sustenabilitate de top la nivel mondial, printre care Dow Jones Sustenability Index World, FTSE4Good, indicele STOXX Global ESG Leaders și Indicele Leadership Carbon Disclosure.

“Poziția de lider a Enel în domeniul sustenabilității, recunoscută de acești indici, ajută la atragerea atenției investitorilor ESG, ale căror participaţii în cadrul companiei sunt în creștere constantă, reprezentând peste 8,6% din capitalul social al Grupului începând cu 31 decembrie 2017 (față de 8% din data de 31 decembrie 2016) . Această creștere reflectă importanța crescută pe care piața financiară o acordă elementelor non-financiare, ca recunoaștere a rolului pe care acestea îl au în crearea de valoare sustenabilă pe termen lung. Enel și-a asumat poziția de lider printr-o strategie bazată pe valorificarea oportunităților de afaceri asociate cu  tendințele în urbanizare, electrificare la cerere și decarbonizare, pentru a profita de oportunitățile ce derivă din tranziția energetică la nivel global și pentru a juca un rol activ în cadrul acestei provocări atât de importante la nivel global”, se precizează în comunicatul transmis de Enel.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*