Enel: Sistem de stocare a energiei pentru rețeaua feroviară a Rusiei

Publicat pe Categorii Extern, Flux energetic
Prima Pagina Actual Extern Enel: Sistem de stocare a energiei pentru rețeaua feroviară a Rusiei

Enel, acționând prin intermediul diviziei sale de servicii inovatoare Enel X și furnizorul de energie  RusEnergoSbyt, joint venture format din Enel și ESN, au semnat un Acord de Colaborare cu Joint Stock Company Russian Railways(“RZhD”). Cei doi jucători vor coopera, în principal, în vederea dezvoltării unor sisteme inovatoare de stocare a energiei care vor fi instalate de-a lungul rețelei feroviare a țării. Momentul marchează o premieră în sectorul feroviar, prin utilizarea acestui acest tip de tehnologie pe bază de baterii de stocare a energiei, se precizează într-un comunicat al companiei italiene.

Acordul a fost semnat de către CEO-ul și Directorul General Enel, Francesco Starace și Directorul General RZhD, Belozerov Oleg Valentinovich în cadrul Forumului Economic Internațional de la St. Petersburg, cu scopul de stabiliza rețeaua electrică a căilor ferate din Rusia, de a îmbunătăți operațiunile feroviare, precum și pentru a evita costurile mari cu modernizarea rețelei, care ar fi necesare ca alternativă.

”Acest proiect este un exemplu excelent al modului în care valorificăm prezența noastră globală pentru a aduce tehnologii noi și inovatoare în cele mai importante piețe din întreaga lume. Anunțul de astăzi reprezintă un pas important pentru Enel în Rusia și ne permite să continuăm diversificarea portofoliului de sisteme de stocare ce oferă soluții personalizate pntrue cerințele specifice ale clienților și ale pieței”, a declarat Francesco Starace CEO-ul și Directorul General Enel. ”Este o plăcere să anunțăm această colaborare cu o companie importantă precum Căile Ferate din Rusia, cu care am avut o relație de colaborare valoroasă de-a lungul timpului”.

Enel este cea mai mare companie integrată de utilități din Europa după capitalizarea de piață și una dintre primele companii de electricitate de pe continent în ceea ce privește capacitatea instalată și EBITDA raportat. Grupul Enel activează în peste 30 de țări și are o capacitate instalată netă de producție de energie de circa 88 GW. Enel distribuie electricitate și gaze naturale printr-o rețea de peste 2 milioane km, are peste 65 de milioane de clienți casnici și companii în toată lumea, care reprezintă cea mai mare bază de clienți comparativ cu firmele europene din domeniu. Enel Green Power, divizia de energie regenerabilă a Grupului Enel, gestionează deja unități de producție cu capacitate de aproximativ 42 GW, printr-un mix de surse care include energia eoliană, solară, geotermală, biomasă şi hidroenergie în Europa, America, Africa, Asia și recent, Australia. Enel X este o nouă linie globală de afaceri a Grupului Enel, dedicată dezvoltării de produse inovatoare și soluții digitale în sectoare în care energia prezintă cel mai mare potențial de transformare: orașe, locuințe, industrii și mobilitate electrică.

 

 

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*