Fondul Proprietatea vrea să vândă din acțiunile deținute la OMV Petrom și Electrica

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info Bursier, Investitii / Tranzactii
Prima Pagina Actual Flux energetic Fondul Proprietatea vrea să vândă din acțiunile deținute la OMV Petrom și Electrica

Fondul Proprietatea va demara o vânzare parţială a participaţiei deţinute în OMV Petrom, prin intermediul unei oferte publice privind atât acţiuni, cât şi Certificate de Depozit Globale (Global Depositary Receip – GDR, n.r.), oferta urmând să fie încheiată în trimestrul 4 al acestui an, potrivit unui informări transmise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

fondul-proprietatea‘Oferta va fi constituită doar din acţiunile deţinute de Fond. Compania nu va face o majorare de capital în legatură cu oferta publică şi nu va primi niciun venit din aceasta. Acţiunile şi GDR-urile vor fi oferite către investitori persoane fizice şi investitori instituţionali în Romania prin intermediul unei oferte publice (…) Reducerea parţială a participaţiei Fondului în OMV Petrom S.A. are în vedere creşterea numărului acţiunilor libere la tranzacţionare (‘free float’) ale Companiei’, se precizează în informare.

Fondul Proprietatea deţine aproximativ 19% din capitalul social emis al Societăţii (reprezentând 22,87% din NAV-ul Fondului la 31 August 2016) şi urmăreşte creşterea lichidităţii acţiunilor Societăţii şi în acelaşi timp să rămână un investitor pe termen lung dedicat dezvoltării cu succes a Societăţii.

Acţionarii OMV Petrom S.A. au confirmat printr-o decizie în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor susţinerea acestora pentru admiterea GDR-urilor Societăţii la listare pe lista oficială a UK Financial Conduct Authority şi la tranzacţionare pe piaţa principală a instrumentelor financiare listate la London Stock Exchange, în plus faţă de listarea existentă a acţiunilor sale ordinare la Bursa de Valori Bucureşti.

După această vânzare parţială, Fondul Proprietatea şi-a luat angajamentul să nu mai vândă acţiuni Petrom timp de un an.

Fondul Proprietatea (FP) își menține interesul de a vinde participațiile deținute la subsidiarele Electrica, precum și la alți distribuitori de electricitate și gaze naturale, au declarat, pentru Agerpres, reprezentanții Fondului.’FP analizează în mod regulat piața în vederea realizării unor potențiale tranzacții la nivelul companiilor din portofoliu, cu scopul generării de valoare pentru acționarii săi și creșterii „free float”-ului pe piața de capital. După cum am menționat în trecut, ne menținem interesul de a vinde participațiile deținute la subsidiarele Electrica, precum și la alți distribuitori de electricitate și gaze. Atunci când vor exista evoluții semnificative, cu impact material, privind astfel de tranzacții, vom anunța ca de obicei întreaga piață, prin intermediul unui raport curent’, au precizat oficialii FP, citează Agerpres.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*