Grupul MOL vine cu carburanții EVO care curăță motorul          

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info Consumatori
Prima Pagina Actual Flux energetic Grupul MOL vine cu carburanții EVO care curăță motorul          

Grupul MOL anunță că a introdus, în toate benzinăriile din Europa Centrală și de Est, o gamă nouă de carburanţi EVO care asigură un efect excelent de îngrijire a motorului cu combustie internă.

În România, noua gamă de carburanţi EVO va fi disponibilă în toate cele 208 staţii MOL începând cu luna octombrie. Astfel, motorina comercializată până în prezent sub numele Tempo Plus Euro Diesel va fi înlocuită de noua EVO Diesel, iar Benzina Tempo Plus 95 fără plumb va fi înlocuită de sortimentul Benzină EVO 95. Modificări vor avea loc şi în gama premium, unde motorina comercializată în prezent sub numele de EVO Diesel va fi înlocuită cu produsul EVO Diesel Plus, iar benzina premium comercializată sub numele Benzină EVO va fi înlocuită cu produsul Benzină EVO 100 Plus, o benzină nouă, îmbunătăţită, cu cifră octanică de minimum 100. Toţi carburanţii din gama EVO sunt noi, cu proprietăţi îmbunătăţite, care asigură o curăţare mai eficientă a motorului, concomitent cu o protecţie de durată, se precizează într-un comunicat al companiei.

Potrivit specialiștilor MOL, datorită conţinutului special de aditivi, noua gamă de carburanţi EVO elimină depunerile și protejează componentele motorului împotriva coroziunii, astfel încât motorul și sistemul de alimentare a acestuia să fie mai curate. Conform rezultatelor testelor efectuate pe motor, carburanţii  EVO MOL, cu un conținut îmbunătățit de aditivi, reduc cu până la 58% depunerile existente. Ca rezultat, motorul atinge o performanță sporită şi capătă o durată de viață extinsă, într-un mod mai ecologic. Datorită aditivării superioare, toți carburanţii EVO asigură aceste efecte, nu doar cei din categoria premium.

“Grupul MOL este mândru să anunţe noua gamă de carburanţi auto EVO. Formula noilor carburanţi a fost realizată prin amestecul unor componente atent selecţionate alături de aditivi de ultimă generaţie, rezultatul fiind un produs care are 100% grijă de motoarele clienţilor noştri. MOL a acordat o atenţie specială nevoilor clienţilor săi, dar şi celor mai recente tendinţe în ceea ce priveşte dezvoltarea motoarelor. În timpul dezvoltării combustibililor EVO, MOL a îmbunătățit componentele pe care consumatorii noştri le găsesc a fi esenţiale, tocmai pentru a satisface nevoile specifice ale şoferilor care ne sunt clienţi”, a declarat Lars Höglund, Senior Vice -Preşedinte MOL, responsabil pentru segmentul de retail.

“Ne bucurăm să anunţăm introducerea pe piaţa din România a noilor carburanţi de tip EVO. Este o gamă nouă, cu aditivi speciali, de ultimă generaţie, care asigură o protecţie crescută motorului şi cu un efect de curăţare sporit. Vrem ca atât clienţii noştri tradiţionali, cât şi şoferii care încă nu au alimentat de la noi, să vină şi să testeze noua gamă de carburanţi EVO, care va fi disponibilă începând cu luna octombrie în toată reţeaua MOL din România. Aditivarea îmbunătăţită a acestei noi game de carburanţi asigură funcţionarea optimă a motorului, toţi carburanţii având efecte de curăţare superioare, nu doar cei din categoria premium”, a declarat Camelia Ene, CEO & Country Chairman al MOL România.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *