Hidroelectrica a câștigat procesele cu Energy Holding și EFT AG

Publicat pe Categorii Business, Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Hidroelectrica a câștigat procesele cu Energy Holding și EFT AG

Hidroelectrica a căștigat litigiile cu băieții deștepți din energie. Tribunalul București a respins, în data de 16 martie 2016, două dintre contestațiile prin care Energy Holding și EFT AG au solicitat daune în sumă totala de 102.143.847,9 lei, anunță Hidroelectrica printr-un comunicat.

hidroelctrica

Prin sentința civilă nr. 1893 pronunțată la data de 16 martie 2016 de Tribunalul București în dosarul 36545/3/2012*, aflat în rejudecare, instanța a respins în fond cererea de daune formulată de Energy Holding împotriva Hidroelectrica. Energy Holding, unul dintre traderii de energie ale căror contracte au fost denunțate de către Euro Insol, a solicitat la deschiderea procedurii insolvenței despăgubiri în cuantum de 91.137.692,26 lei pentru diminuarea cantității de energie livrată de către Hidroelectrica în perioada septembrie 2011 – aprilie 2012 datorită aplicării clauzei de forță majoră.

Prin sentința civilă nr. 3757/10.04.2013 pronunțată de Tribunalul București în primul ciclu procesual, contestația Energy Holding a fost respinsă pe cale de excepție ca inadmisibilă. Recursul Energy Holding a fost admis de Curtea de Apel București, care prin decizia nr. 643/12.03.2014 a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare pe fond.

În comunicat se precizează că în rejudecarea pe fond, instanța a decis în favoarea Hidroelectrica, după administrarea unui probatoriu complex care a inclus un volum foarte mare de înscrisuri și trei expertize tehnice. Totodată, Energy Holding a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată, constând în 61.000 lei onorarii de expert și 29.700 lei onorarii avocațiale.

Contractul cu Energy Holding a generat doar în perioada 2006 – 31 Mai 2012 o pierdere pentru Hidroelectrica de peste 1,4 miliarde lei, astfel cum a constatat  administratorul judiciar în Raportul privind cauzele care au condus la starea de insolvență a companiei. Din energia disponibilizată prin denunțarea acestui contract pagubos, Hidroelectrica a obținut doar în perioada august 2012 – decembrie 2015  venituri suplimentare de peste 550 milioane lei.

Și în cazul traderului elvețian EFT AG,  Tribunalul București a respins, prin sentința civilă nr. 1892 din 16 martie 2016, contestația împotriva Tabelului preliminar al creanțelor întocmit de Administratorul  Judiciar care  a refuzat înscrierea traderului cu suma de 11 milioane lei reprezentând daune. Contestația EFT AG a fost de asemenea respinsă în primul ciclu procesual, prin sentința nr. 1151/06.02.2013. Curtea de Apel Bucuresti a casat și această sentință prin decizia nr. 644/12.03.2014, trimițând cauza spre rejudecare pe fond tot pe motive de procedură, situația în care instanța a decis în favoarea Hidroelectrica. În acest litigiu, EFT AG a susținut că în anul 2011 Hidroelectrica nu i-a livrat întreaga cantitate de energie contractată, susținere contrazisă de probele administrate în cauză, care au demonstrat că în realitate, în anul 2011 Hidroelectrica a livrat EFT AG mai mult decât ar fi fost obligată conform contractului.

Euro Insol și Hidroelectrica au fost apărate în instanță de avocații de la Borza și Asociații, respectiv Stănescu, Milos, Dumitru și Asociații, iar societățile Energy Holding și EFT AG au fost apărate de avocații de la Țuca Zbârcea și Asociații, se menționează în comunicatul Hidroelectrica.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*