Hidroelectrica va lumina Catedrala Mântuirii Neamului

Publicat pe Categorii Electrica si termica, Energie, Flux energetic
Prima Pagina Energie Electrica si termica Hidroelectrica va lumina Catedrala Mântuirii Neamului

Astăzi, 28 august 2018, Hidroelectrica a încheiat un contract de furnizare energie electrică cu Patriarhia Română – Administrația Patriarhală, ce urmează să se deruleze pe o perioadă de un an începând cu data de 01.09.2018, incluzând mai multe locuri de consum, printre care și Catedrala Mântuirii Neamului, anunță compania.

Sursă foto: Ziarul Lumina

”Prin încheierea acestei colaborări, Hidroelectrica și-a manifestat încă o dată interesul față de susținerea cultului românesc, bucurându-se de faptul că, instituția ce deține cea mai mare încredere în rândul românilor – Biserica, a ales să lucreze împreună cu o companie românească, promovând astfel, împreună, valorile ce ne leagă: încredere, seriozitate și spiritul național. Această colaborare vorbește într-o perioadă simbol – anul centenar, despre capacitatea poporului nostru de a se mobiliza pentru unitate în toate formele acesteia: credință, cultură și, de ce nu, afaceri”, a declarat Președintele Directoratului, Bogdan Badea.

Hidroelectrica are în perspectivă încheierea unui nou contract de furnizare a energiei electrice cu Arhiepiscopia Bucureștilor, dorind să se impună ca principalul furnizor de energie verde al Patriarhiei Române.

Reamintim faptul că, în luna iunie a acestui an, compania a încheiat alte două contracte de furnizare a energiei electrice cu RATB și METROREX.

Hidroelectrica este, conform rezultatelor exercitiului financiar din 2017, cea mai valoroasă dintre companiile românești și este, de asemenea, principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național. Anul trecut, Hidroelectrica a înregistrat un profit brut de 1.603 milioane lei raportat la o cifră de afaceri de 3.254 milioane lei și o EBITDA de 69%. De asemenea, în primul semestru al anului 2018, societatea a avut un profit brut de 1.161 milioane lei, la o cifra de afaceri de 1.992 de milioane lei, EBITDA pentru primul semestru al anului în curs fiind de 73%.

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*