Incident la Stația Transelectrica din Medgidia

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Incident la Stația Transelectrica din Medgidia

Miercuri dimineaţă, în jurul orei 10.00, a avut loc un incident în Staţia Medgidia Sud, care a condus la rămânerea fără tensiune a staţiei, a informat Transelectrica.

Incidentul s-a produs în urma unei manevre neautorizate efectuate de personalul terţ care urma să realizeze lucrările de mentenanţă programate în această perioadă. Avaria a fost remediată, toţi consumatorii afectaţi fiind realimentaţi între 14 şi 36 de minute. Consumul total întrerupt a fost de 14 MW, se precizează într-un comunicat al companiei.

Incidentul a afectat alimentarea cu energie electrică a Fabricii de Ciment din Medgidia şi a unor localităţi din zona rurală adiacentă Medgidiei.

Avaria din Staţia Medgidia Sud nu a pus în pericol siguranţa în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional, susțin reprezentanții Transelectrica. Specialiştii companiei analizează condiţiile în care s-a produs incidentul, urmând să se decidă măsurile care se impun.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*