Întâi studiul, apoi decizia! Calendar de liberalizare suspendat sau scumpire gaze?

Publicat pe Categorii Flux energetic, Gaze, Petrol / Gaze / Carbune
Prima Pagina Actual Flux energetic Întâi studiul, apoi decizia! Calendar de liberalizare suspendat sau scumpire gaze?

Se apropie 1 iulie și încă nu există un răspuns la solicitarea Autorității Naționale de Reglementare în Energie –ANRE privind suspendarea calendarului de liberalizare, care prevede scumpirea gazelor cu 10%. Ministrul Energiei Victor Grigorescu susține că suspendarea calendarului de liberalizare a pieței gazelor ar trebui fundamentată pe o analiză tehnică, altfel vor fi create false dezbateri. „Orice decizie ar trebui fundamentată pe un studiu. Am solicitat un studiu pe baza căruia să ne fundamentăm o anumită abordare, altfel riscăm să emitem opinii și să creăm false dezbateri”, a precizat ministrul Energiei, la conferința News.ro, refuzând să mai audă păreri pe acest subiect.

gaze

ANRE a solicitat Ministerului Energiei abrogarea, de la 1 iulie, a Hotărârii de Guvern prin care a fost instituit calendarul de liberalizare a pieței gazelor naturale pentru populație. Aceasta în condițiile în care prețul gazelor pe piețele internaționale a ajuns la nivelul celor de producție internă și este în scădere.

“Practic, am solicitat ca Hotărârea de Guvern care impune creșterea prețurilor la consumatorul casnic cu 10% de la 1 iulie să fie abrogată și să rămânem la prețul de 60 de lei pe MWh, cât este astăzi, ca preț de referință, urmând ca piața să stabilească adevăratul preț, dar să nu plecăm de la 66 de lei sau chiar 72 de lei așa cum este prevăzut în calendarul de liberalizare”, a precizat președintele ANRE, Niculae Havrileț.

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*