Internship 2015 la KMG International: 100 de studenți, în practică în rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti

Publicat pe Categorii CSR, Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Internship 2015 la KMG International: 100 de studenți, în practică în rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti

* În urma programului derulat în 2014, dintre cei peste 90 de studenţi participanţi, 50% au fost angajaţi

KMG International derulează, în perioada 27 iulie – 11 septembrie 2015, programul de Internship 2015, adresat celor aproximativ 100 de studenţi selectaţi să îşi dezvolte aptitudinile profesionale şi competenţele tehnice pentru o carieră în industria petrolieră. Studenții vor face practică în rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti.

‘Programele de Internship sunt parte a strategiei KMG International de a investi în resurse umane, nu numai în interiorul companiei, dar şi pentru comunitatea în care ne desfăşurăm activităţile. Derulate pe cele două platforme industriale – Petromidia şi Vega – programele susţin transferul de know-how de la experţii noştri către tinerii aflaţi la început de carieră. De la lansarea primei ediţii a programului de Internship (2001) până în prezent, peste 550 de studenţi ai universităţilor de profil din ţară au fost instruiţi de specialiştii celor două rafinării, mare parte dintre candidaţi fiind ulterior angajaţi’, a declarat Yedil Utekov, director general Rompetrol Rafinare, companie ce operează rafinăriile Petromidia şi Vega.

Studenţii care participă la programul Internship 2015 (72 pe platforma Petromidia şi 26 în cadrul rafinăriei Vega) au fost selectaţi în urma unei campanii de recrutare din aproximativ 150 de candidaţi. La finalul programului, specialiştii din cadrul KMG International vor analiza potenţialul de angajare al participanţilor la program.

În urma programului derulat în 2014, dintre cei peste 90 de studenţi participanţi, 50% au fost angajaţi în cadrul companiilor membre ale KMG International, pe diverse zone de activitate.

Foto: sursa Rompetrol Rafinare


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*