KMG International: Decizia ÎCCJ este nedreaptă şi nejustificată. Vom acționa România la tribunalele arbitrale de la Stockholm și ICSID

Publicat pe Categorii Business, Semnal
Prima Pagina Actual Semnal KMG International: Decizia ÎCCJ este nedreaptă şi nejustificată. Vom acționa România la tribunalele arbitrale de la Stockholm și ICSID

“KMG International va folosi toate căile legale pentru protejarea investiţiilor, a activităţilor şi operaţiunilor curente, dar şi a celor peste 5.000 de angajaţi din România. Astfel, KMG International îşi va continua demersurile de acţionare în instanţă a României la tribunalele arbitrale de la Stockholm, bazat pe tratatul Carta Energiei, şi ICSID, tribunalul arbitral de pe lângă Banca Mondială, de la Washington DC”, anunță compania, după decizia ÎCCJ.

ziua_Petromidia copy

Într-o declarație oficială, reprezentanții KMG International spun că au luat act de decizia extrem de severă adoptată astăzi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) privind menţinerea sechestrului instituit de DIICOT în luna mai 2016. Sechestrul este pe rafinăria Petromidia, precum și pe bunurile mobile și imobile ale KazMunayGas International NV, SC Oilfield Exploration Business Solutions SA și SC Rompetrol Rafinare SA, în vederea recuperării sumelor de 1.724.168.825 lei, 290.786.616 dolari și 34.941.924 de euro, în dosarul Rompetrol II.

Cele trei companii au atacat măsura luată de procurori, solicitând ridicarea sechestrului, însă instanța supremă le-a respins vineri cererea.

“Considerăm că această măsură nu este necesară, în condiţiile în care nu există un risc de dispariţie, distrugere ori sustragere a bunurilor Grupului. Considerăm că ÎCCJ nu a ţinut cont de informaţiile şi documentele depuse de Grup privind nivelul sechestrului reclamat de DIICOT, care demonstrează faptul că valoarea totală a bunurilor vizate (“Kaz Munai Gaz International, OilField Business Solutions şi SC Rompetrol Rafinare SA” – sic) se ridică la peste 6 miliarde lei, dublu faţă de nivelul de 3 miliarde lei pretins drept prejudiciu de instituţie”, precizează reprezentanții KMG International.

Potrivit acestora, această decizie ar putea afecta pe termen mediu şi lung planurile de dezvoltare şi investiţii ale KMG International în România, dar şi capacitatea KMG International de a atrage finanţări suplimentare. În prezent, operaţiunile grupului se derulează în condiţii normale.

Decizia anunţată astăzi este nedreaptă şi nejustificată în baza dovezilor prezentate curţii, existând riscul deteriorării parteneriatului productiv dintre companie şi angajaţi, familiile acestora şi comunităţile din care fac parte, se susține în declarația companiei.

Totodată, se menţionează ca acţiunea DIICOT se referă la pretinse fapte care au avut loc în perioada 2000-2003, cu mult înainte de preluarea în 2007 de câtre compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan – KazMunayGas a pachetului majoritar de acţiuni ale Grupului Rompetrol (în prezent KMG International). Astfel, a invoca în 2016 nelegalitatea unor privatizări realizate în 1999 şi, respectiv, 2000, ridică de la bun început probleme vădite de convenţionalitate, constitutţionalitate şi legalitate, fie şi numai în raport cu principiile garantării dreptului de proprietate şi ale securităţii circuitului civil.

Prin absurd, dar în acord cu principiul invocat de DIICOT şi ÎCCJ, în acest moment ar trebui ca toate privatizările realizate în România din 1990 şi până în prezent să fie discutate şi analizate, iar în cazul celor care au beneficiat de diverse facilităţi (ştergeri de datorii istorice, compensări, reeşalonări sau alte tipuri de ajutor) să fie cercetaţi inclusiv acţionarii actuali ai acestor companii, indiferent de sectorul economic din care provin (petrolier, auto, contrucţii, financiar, metalurgic, etc), semnalează reprezentanții KMG International.

În comunicatul companiei se precizează că, în calitate de cumpărător de bună credinţă şi de investitor strategic în sectorul energetic din România, Grupul îşi desfăşoară activităţile în acord cu prevederile legale interne şi internaţionale, reuşind să transforme rafinaria Petromidia în cea mai mare unitate de profil din România şi una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre. Rafinăria Vega Ploieşti este  singurul producător de bitum din România şi un important furnizor de produse petroliere de nişă. KMG International este, totodată, unicul producător de polimeri din România. Valoarea totală a investiţiilor realizate de Grup în România din 2007 până în prezent se ridică la peste 4 miliarde USD, inclusiv achziţia pachetului de acţiuni al fostului Grup Rompetrol, investiţii care s-au reflectat şi în economia internă (contribuţii la bugetul de stat – peste 12 miliarde USD, impact direct şi indirect asupra a 300.000 de beneficiari, exporturi – Rompetrol Rafinare este al doilea exportator al ţării, etc).

Deținut de KazMunayGas Kazakhstan, Grupul KMG International desfășoară operațiuni majore în rafinare și petrochimie, retail, trading, upstream și servicii industriale în 12 piețe principale. În România, Grupul operează rafinaria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de procesare de 5 milioane de tone pe an, Rafinăria Vega Ploiești – cea mai veche unitate de profil în funcțiune (1905), dar și o rețea de distribuție a carburanților formată din peste 700 de puncte de alimentare, 230 de stații distribuție GPL auto, 9.000 de puncte de distribuție butelii și 3 stații de îmbuteliere GPL, 6 depozite.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*