KMG International intră în Centrul Român al Energiei

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic KMG International intră în Centrul Român al Energiei

Grupul KMG International îşi consolidează rețeaua de parteneriate profesionale interne și internaționale prin aderarea la Centru Român al Energiei (CRE), una dintre cele mai importante organizații neguvernamentale, nonprofit și apolitică din sectorul energetic românesc și care susține dezvoltarea și reprezentarea domeniului de profil în cadrul Uniunii Europene.

“Grupul acordă o importantă deosebită extinderii și consolidării prezenței internaţionale, prin deschiderea de noi canale de reprezentare a activităților sale în România și în țările în care suntem prezenți din regiunea Mării Negre“, declară Mihaela Ungar, director Afaceri Corporative în cadrul KMG International.

Înființată în 2011 și cu birouri în București și Bruxelles, CRE grupează peste 20 de companii reprezentative ale sectorului energetic din România, acoperind întregul lanț energetic – extracție, producție, transport și distribuție energie electrică, petrol și gaze, dar și servicii energetice și de proiectare.

Obiectivele CRE vizează asigurarea un mediu prietenos pentru afaceri și de a stimula competitivitatea pentru sectorul energetic din România, dezvoltând în același timp dialogul și cooperarea între companiile membre, autoritățile și instituțiile relevante naționale și europene active în politica energetică.

De asemenea, componenta de diplomație energetică a asociatiei se completează din 2016 cu reprezentarea oficială a României și coordonarea Centrului de Dialog și Cooperare în Domeniul Energetic, în cadrul formatului de cooperare China – Europa Centrala și de Est denumit sugestiv ”16+1”.

KMG International este prima companie din domeniul petrolier (rafinare, trading, distribuție carburanți) care se alatură Centrului Român al Energiei.

Deținut integral de compania națională de petrol și gaze a Republicii Kazahstan – KazMunayGas, KMG International este un grup petrolier cu sediul central în Amsterdam, care deține și desfășoară operațiuni majore în domeniile rafinare, petrochimie, retail și trading pe 11 piețe de bază.  Rețeaua de distribuție carburanți numără peste 1.100 puncte de alimentare în Georgia, Bulgaria, Moldova și România – unde Grupul deține și două rafinării – Petromidia Năvodari și Vega Ploiești.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*