La companiile energetice se instalează provizoratul. Ministerul Energiei nu se grăbește cu selecția administratorilor și supraveghetorilor

Publicat pe Categorii Business, Esential, Semnal
Prima Pagina Actual Esential La companiile energetice se instalează provizoratul. Ministerul Energiei nu se grăbește cu selecția administratorilor și supraveghetorilor

Companiile energetice din subordinea Ministerului Energiei vor fi conduse de administratori și supraveghetori provizorii în următoarele luni. Ce puțin așa se prezintă situația în acest moment în condițiile în care ministerul nu a demarat procedura de selecție a membrilor Consiliilor de Administrație și Consiliilor de Supraveghere pentru nici una din societăți, așa cum prevede ordonanţa guvernului privind guvernanţa corporativă.

Procedura de selecție și nominalizare a candidaților pentru posturile de administratori și supraveghetori este o procedură complexă și de durată (cel puțin 3 luni) și mandatele actualilor membri expiră în lunile aprilie și mai. În condițiile date, până reușește Ministerul Energiei să demareze selecția, se va merge pe varianta provizoratului. De altfel, pe ordinea de zi a Adunărilor Generale a companiilor apar propunerile de aprobare a membrilor provizorii pentru CA și CS.

La Hidroelectrica, există deja un Consiliu de Supraveghere provizoriu, dar reprezentanții ministerului ar vrea să numească alți membri, tot provizorii, potrivit unor surse autorizate. În ședința din aprilie se propune spre aprobare acționarilor Nuclearelectrica numirea unor membri provizorii în Consiliul de Administrație, pe o perioadă de 4 luni, acesta fiind un punct pe ordinea de zi a AGA.

În luna mai 2017, încetează mandatul a 4 administratori ai SNGN Romgaz. Este vorba despre Aurora Negruț, Răzvan Florin Stoicescu, Dumitru Chisăliță și Aristotel Marius Jude. Consiliul de Administrație propune Adunării Generale Ordinare a Acționarilor prelungirea mandatelor celor patru administratori, pe o perioadă de 4 luni, de la datele expirării mandatelor. În adresa CA către AGA se prezintă faptul că administratorii Romgaz trebuie selectați, nominalizați și numiți potrivit prevederilor OUG nr. 109/2011, privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, o procedură complexă și de durată care presupune parcurgerea procedurilor, etapelor, precum şi desfășurarea altor măsuri necesare implementării prevederilor legale. “După cum se estimează, acest proces necesită cel puțin o perioadă de 4 luni, de la data convocării Adunării Generala Ordinară a Acționarilor, dacă se are în vedere că numai convocarea și desfășurarea celor două adunări generale implică o perioadă de cel puțin 60 de zile și, mai apoi, termenul de 30 de zile, de la data publicării anunțului de selecție pentru depunerea dosarelor de candidaturi, perioadă care considerăm că depășește la acest moment termenele de expirare a mandatelor prezentate mai sus”, se precizează în adresa menționată.

Se propunere prelungirea mandatelor celor 4 adminsitratori din următoarele considerente, preluate din adresă:

–  cunosc piețele pe care își desfășoară activitatea ROMGAZ și problemele cu care s-a confruntat și se confruntă societatea și, nu în ultimul rând, sunt familiarizați cu specificul activității acesteia. Înlocuirea celor 4 administratori ar însemna înlocuirea majorității membrilor Consiliului de Administrație, în condițiile în care, la momentul de față, sunt în discuție construcții noi și schimbări pe piața de furnizare a gazelor naturale, care vor avea impact inevitabil și pe activitatea de producție, furnizare și înmagazinare subterană a gazelor naturale desfășurate de ROMGAZ , se subliniază în documentul amintit;

– planul de administrare a fost aprobat de Adunarea Generala Ordinară a Acționarior pentru perioada 2013 – 2017;

– modificările legislative anticipate la acest moment pe piața gazelor, vor avea un impact important asupra activității companiei;

– prin continuitate în administrare, se asigură premisele unei administrări eficiente a societății până la numirea noilor administratori, conform prevederilor art. 29 din OUG nr. 109/2011, privind guvernanța corporativă a intreprinderilor publice;

Se prezintă, totodată, și rezulatate remarcabile ale companiei, ca urmare a realizării planului de administrare în vigoare: profitul net total  a fost 4 624 299 062 lei, în timp ce dividendele totale distribuite acționariilor au fost în valoare totală de 4 205 059 287,58 lei (aceasta valoare include suma de 959 701 776,00 care reprezinta dividende propuse a fi distribuite actionarilor din profitul anului 2016).


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*