La loc comanda! Taxa pe stâlp și supraaciza la carburanți se mențin și anul viitor. Companiile din energie, atacate la profitabilitate și investiții

Publicat pe Categorii Actual, Business, Flux energetic, Semnal
Prima Pagina Actual Flux energetic La loc comanda! Taxa pe stâlp și supraaciza la carburanți se mențin și anul viitor. Companiile din energie, atacate la profitabilitate și investiții

S-a ajuns la un consens politic privind Codul Fiscal! Partidele parlamentare au convenit TVA de 20% din 2016 şi de 19% din 2017. Premierul Ponta se declară bucuros și salută acordul! Reacțiile ce vin dinspre mediul de afaceri nu sunt însă pe măsura satisfacției șefului Guvernului. Pentru companiile din sectorul energetic de pildă, noul Cod Fiscal vine cu vești nu tocmai bune pentru 2016. Taxa pe construcţiile speciale, așa numita și ”taxa pe stâlp” în valoare de 1% din valoarea activelor, va fi eliminată din anul 2017, nu în 2016 după cum se specifica în proiectul noului Cod Fiscal. Tot din 2017 ar urma să fie eliminată și acciza suplimentară la carburanţi.
Close-up of specialist checking a financial analyze
Consensul a existat astfel și pentru menținerea unor taxe care asigură încasările la buget. Reprezentanții companiilor energetice reclamă că, taxa pe stâlp va afecta în continuare rezultatele financiare. Dacă s-ar fi eliminat din 2016, companiile din sectorul energetic ar fi păstrat în conturi peste 700 milioane de lei, bani utili pentru investiții.

În condițiile date, conducerea societăților energetice a făcut calculele, cu și fără taxa pe stâlp. Încă un an de plată taxe înseamnă raportarea unor profituri mai mici și lipsa unor investiții. Oficialii OMV Petrom au subliniat în repetate rânduri că „impozitul de 1,5%, respectiv 1% aplicat la valoarea brută a construcţiilor, introdus din ianuarie 2014, are un impact negativ direct asupra costurilor de operare în toate segmentele de activitate ale companiei (în special in E&P) şi afectează rentabilitatea unora dintre proiectele investiţionale ale companiei”.

Taxa pe stâlp mușcă în continuare din profitul companiilor

Cele mai mari companii – Nuclearelectrica și OMV Petrom – au raportat scăderi ale profitului în 2014 când au achitat în contul taxei pe stâlp 89 milioane lei, respectiv 325 milioane lei.

Hidroelectrica a trebuit să plătească, în 2014, peste 150 milioane de lei ca impozit pe clădiri speciale. “Taxa pe stâlp este prohibitivă şi discriminatorie. Ne discriminează faţă de ceilalţi producători din România pentru că noi trebuie să plătim cel mai mult, având în vedere că aveam cea mai mare bază impozabilă, cu aproape 600 de agregate în aproape toate judeţele din ţară”, a evidențiat Remus Borza, administratorul judiciar al companiei.

Reacțiile după anunțarea deciziilor luate la întâlnirea liderilor partidelor parlamentare de consultare privind conţinutul noului Codul Fiscal, din data de 27 august, nu au întârziat să apară.Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), confederaţie patronală reprezentativă la nivel naţional, îşi exprimă poziţia că este necesară menţinerea măsurilor de reducerea a fiscalităţii, de stimulare a investiţiilor şi a înfiinţării de noi locuri de muncă, inclusiv prin eliminarea taxei pe construcţiile speciale.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*