Memorandumul pentru Reactoarele 3 și 4 Cernavodă, pe masa acționarilor în octombrie

Publicat pe Categorii Energie, Flux energetic, Hidro si nucleara
Prima Pagina Actual Flux energetic Memorandumul pentru Reactoarele 3 și 4 Cernavodă, pe masa acționarilor în octombrie

• Lulache, director general Nuclearelectrica: Este singurul proiect strategic pe termen lung care poate îndeplini atât nevoile de preţ, cât şi pe cele de consum intern, dar şi politica şi strategia energetică a Uniunii Europene şi ţintele de decarbonizare

Centrala-Nucleara-Cernavoda

Memorandumul de Înțelegere privind dezvoltarea, construirea, operarea și dezafectarea Unităților 3 și 4 de la CNE Cernavoda va fi suspus aprobării acționarilor în AGA din data de 22 octombrie 2015,.

“Nuclearelectrica este interesată în dezvoltarea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă deoarece este singurul proiect strategic pe termen lung care poate îndeplini atât nevoile de preţ, cât şi pe cele de consum intern, dar şi politica şi strategia energetică a Uniunii Europene şi ţintele de decarbonizare”, a declarat Daniela Lulache, director general al Nuclearelectrica, la o masă rotundă organizată de Forumul Atomic Român (ROMATOM), la care s-a discutat viitorul programului nuclear din România.

Conform Strategiei guvernamentale de continuare a Proiectului Unitățile 3 și 4 CNE Cernavodă prin organizarea unei proceduri de selectare de investitori, aprobată de AGA SNN în data de 22.08.2014, SNN și China General Nuclear Power Corporation (“CGN”), investitorul calificat si selectat pentru continuarea proiectului, trebuiau să convina asupra termenilor și condițiilor cooperării în vederea dezvoltării Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă prin negocierea și semnarea acestui Memorandum de Înțelegere, se precizează într-un comunicat transmis de Nuclearelectrica.

După semnarea Memorandumului, SNN și CGN intră în procesul de negociere aferent inițierii și finalizării ultimelor etape ale strategiei: negocierea Acordului Investitorilor și Actului Constitutiv ale noii companii de proiect, formarea noii companii de proiect (un joint-venture („JVCo”) în care CGN va deține cel puțin 51% din capitalul social), viitoarea guvernantță corporativă a JVCo și structurarea finanțării pentru dezvoltarea Proiectului. De asemenea, investiția SNN în EnergoNuclear va fi integral transferată în noua companie de proiect.

Prezent la evenimentul ROMATOM, directorul general de proiect al General Nuclear Power Corporation (CGN), Zhang Qibo,a precizat că „această oportunitate de a finaliza cele două unităţi CANDU din România prezintă o importanţă strategică pentru noi”.

” CGN este pregătită să lucreze îndeaproape cu partenerii români, canadieni şi europeni pentru ca proiectul unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă să avanseze, în calitate de partener strategic şi în spiritul beneficiului pentru ambele părţi şi al unei colaborări reciproc avantajoase’, a menţionat Zhang Qibo, citat de Agerpres.

Potrivit Agerpres, participanţii la eveniment au subliniat impactul economic semnificativ al proiectului, prin lucrări evaluate între 1,5 şi 2 miliarde de euro care vor fi încredinţate firmelor româneşti, ceea ce ar putea crea între 5.000 şi 20.000 de locuri de muncă în faza de construcţie şi 5.000 de locuri în faza de exploatare, care va dura aproape 60 de ani.

Forumul Atomic Român este organizaţia industriei nucleare româneşti cu peste 35 de membri care activează în domeniile producerii de echipamente, construcţiilor şi montajului, serviciilor de inginerie şi proiectare precum şi alte activităţi care susţin programul de energetică nucleară din România.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*