Ministerul Energiei bate pasul pe loc. Invocând necesitatea clarificării unor aspecte și modificări, amână aprobarea noii Strategii de continuare a Proiectului Unităților 3 și 4 de la  Cernavodă

Publicat pe Categorii Business, Esential, Semnal
Prima Pagina Actual Esential Ministerul Energiei bate pasul pe loc. Invocând necesitatea clarificării unor aspecte și modificări, amână aprobarea noii Strategii de continuare a Proiectului Unităților 3 și 4 de la  Cernavodă
  • Șefii SNN fac precizarea că strategia a fost revizuită în urma primirii unei informări de la Ministerul Energiei cu privire la aprobarea de către Guvern, în data de 21.06.2018, a Memorandumului cu tema “Aprobarea unor măsuri necesare pentru asigurarea continuității Proiectului Unitățile 3 și 4 de la CNE Cernavodă și finalizarea negocierilor cu investitorul selectat”. Acționarul majoritar a cerut, totodată,  SNN să întreprindă demersurile necesare pentru implementarea prevederilor memorandumului

La solicitarea acționarului majoritar, Ministerul Energiei, se amână aprobarea formei revizuite a Strategiei de continuare a Proiectului Unităților 3 și 4 de la  Cernavodă.

Ministerul Energiei a cerut conducerii Nuclearelectrica completarea ordinii de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SNN din data de 22.08.2018, prin introducerea unui punct nou, și anume:

“Amânarea aprobarii formei revizuite a Strategiei de continuare a Proiectului, cu recunoașterea etapelor derulate până la acest moment, inclusiv a celor derulate în temeiul prevederilor Memorandumului de Guvern nr. 20/12683/MB din 13 iulie 2017 și a mandatului subsecvent acordat Consiliului de Administrație SNN prin Hotararea AGA nr. 6/24.08.2017, în sensul:

  1. Reorganizării etapelor de negociere/aprobare existente și încetarea activității comisiilor desemnate (Comisia de negociere și Comisia Interministerială), negocierile urmând a fi derulate de o comisie de negociere desemnată de conducerea executivă a SNN;
  2. Modificării art. 8.14 în sensul că proiectul de Acord al Investitorilor și Act Constitutiv al JVC va fi supus aprobării Adunării Generale a Acționarilor SNN, în limita competențelor și atribuțiilor.”

Actionarul majoritar și-a motivat solicitarea prin necesitatea de clarificare a unor aspecte și modificări din Strategia revizuită de continuare a proiectului Unitățile 3 și 4 de la CNE Cernavodă, publicata pe site-ul SNN, se precizează într-o informare transmisă de companie Bursei de Valori București.

Reprezentanții SNN fac precizarea că strategia de continuare a proiectului a fost revizuită în urma primirii de către SNN în data de 25.06.2018 de la Ministerul Energiei, prin adresa nr. 261387, a unei informari cu privire la aprobarea de către Guvernul României, în data de 21.06.2018, a Memorandumului cu tema “Aprobarea unor măsuri necesare pentru asigurarea continuității Proiectului Unitățile 3 și 4 de la CNE Cernavodă și finalizarea negocierilor cu investitorul selectat” și a solicitării acționarului majoritar, Ministerul Energiei, de a întreprinde demersurile necesare pentru implementarea prevederilor memorandumului de guvern.

Potrivit noii startegii pentru Proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, șefii SNN ar fi fost mandatați de către acționari să continue negocierile cu chinezii de la CGN și să înființeze societatea mixtă.

Citește și: O nouă strategie pentru Proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Șefii SNN, mandatați să continue negocierile cu chinezii de la CGN și să înființeze societatea mixtă


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*