Ministerul Energiei propune Entitatea Centrală de Stocare

Publicat pe Categorii Flux energetic, Petrol, Petrol / Gaze / Carbune
Prima Pagina Actual Flux energetic Ministerul Energiei propune Entitatea Centrală de Stocare
  • Proiect de lege privind rezervele de țiței și produse petroliere, în dezbatere publică

Ministerul Energiei  propune înființarea Entității Centrale de Stocare, care va avea rolul de a achiziționa, constitui, menține și vinde stocuri petroliere, în scopul constituirii și menținerii stocurilor minime, potrivit unui Proiect de lege privind constituirea şi menţinerea unor rezerve minime de țiței și/sau produse petroliere, pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului.

achizitii-Mobile-211x140

Entitatea Centrală de Stocare ar putea fi constituită sub forma unei asociații, prin asocierea dintre statul român, reprezentat de Ministerul Energiei și doi sau mai mulți operatori economici care au calitatea de titular al obligației de stocare. În situația în care operatorii economici nu dau curs acestei opțiuni, se poate înființa  sub forma unui organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului.

Având în vedere dinamica impredictibilă a pieței petroliere, reiese necesitatea existenței instrumentelor legale necesare ca Statul Român să se poată implica, la un moment dat, în asigurarea stocurilor minime de țiței și/sau produse petroliere, prin intermediul Entității Centrale de Stocare, în sensul de a-și asuma o parte din constituirea și menținerea acestora prin intermediul stocurilor specifice, se precizează în nota de fundamentare a proiectului de lege propus de Ministerul Energiei.

Până în prezent, în România nu a fost înființată o Entitate Centrală de Stocare și, pe cale de consecință, nu au fost constituite stocuri specifice, iar stocurile minime realizate de România au fost constituite exclusiv din stocuri de urgență, aflate în sarcina operatorilor economici privați, explică reprezentanții Ministerului Energiei. Implicarea statului în constituirea stocurilor specifice, prin entitatea Centrală de Stocare, necesită surse de finanțare alocate prin bugetul de stat.Veniturile proprii ale Entității Centrale de Stocare se constituie din tarife percepute pentru prestarea de servicii necesare îndeplinirii obligațiilor de stocare delegate din partea titularilor obligațiilor de stocare, precum și din vânzarea stocurilor petroliere.

Potrivit actului normativ, metodologia stabilirii tarifelor  se aprobă prin decizie a conducerii Entității Centrale de Stocare, cu avizul Ministerului Energiei și cu cel al Ministerului Finanțelor Publice. Cuantumul tarifelor aferente veniturilor proprii se aprobă prin decizie a conducerii Entității Centrale de Stocare, cu avizul Ministerului Energiei.

Entitatea Centrală de Stocare va publica:

  • informații complete despre produsele petroliere și nivelul cantitativ al produselor petroliere, defalcate pe categorii de produse, pentru care are obligaţia de a accepta delegarea obligaţiei de stocare şi/sau pentru care poate accepta delegarea obligațiilor de stocare;
  • cu cel puțin șapte luni în avans, condițiile în care se acceptă delegarea obligațiilor de stocare și prestarea serviciilor aferente.

Directiva 2009/119/CE prevede opțiunea Statelor Membre de a înființa entități centrale de stocare, acestea fiind singurele organisme cărora se poate conferi competența de a achiziționa sau vinde stocurile specifice.

Proiectul de Lege mai sus menționat stabilește condițiile de constituire și menținere a unor stocuri minime de țiței și/ sau produse petroliere, în scopul menținerii siguranței în aprovizionare, în cazul unei penurii de amploare, se precizează într-un comunicat al ministerului.

Prin proiectul de lege, se propun următoarele: o serie de modificări și noi definiții, față de cele prevăzute prin Legea nr. 360/2013, pentru a clarifica, sub aspect material şi juridic, operațiunile legate de constituirea şi menținerea stocurilor minime; definirea expresiilor „constituirea stocurilor minime”, „menţinerea stocurilor minime” şi „depozite petroliere”; aceasta, pentru a se putea stabili, în mod clar, sfera de conținut a obiectului obligației de stocare; definirea expresiei „delegarea obligaţiei de stocare”, pentru a clarifica, sub aspect juridic, ce înseamnă operațiunea de delegare a obligației de stocare și, mai apoi, care sunt condițiile de validitate și efectele acesteia; reglementarea perioadei în care se constituie și se menţin stocurile minime și perioada în care se poate delega obligația de stocare. Proiectul de lege poate fi consultat pe pagina de internet a Ministerului Energiei, în secțiunea „Transparență Decizională”.

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*