Ministrul Energiei, după 5 luni de mandat: Am ales să punem sistemul energetic pe o direcţie corectă

Publicat pe Categorii Opinii / Analize
Prima Pagina Opinii / Analize Ministrul Energiei, după 5 luni de mandat: Am ales să punem sistemul energetic pe o direcţie corectă

Premierul Dacian Cioloş îşi evaluează miniştrii după 5 luni de mandat, vineri urmând să aibă discuții cu aceștia pe tema activității desfășurate.

Ministrul Energiei Victor Grigorescu și-a făcut temele și a postat, pe pagina sa de facebook, un editorial de bilanț, pe care vi-l prezentăm în cele ce urmează:

Dilemele reformei

Victor Grigorescu, ministrul Energiei

După cinci luni de mandat la Ministerul Energiei, este necesară o discuţie serioasă despre reformă şi aşezarea pe baze noi a sistemului energetic românesc. Am plecat la drum cu toţii având convingerea că reforma este un proces dureros, că „sistemul“ se lasă cu greu convins de necesitatea schimbării.

grigorescu

Că reforma este un proces de durată, adică serios, început înainte de toamna anului trecut, care va continua şi după toamna acestui an. Aceste puncte de pornire, valabile la finele lui 2015, sunt valabile şi astăzi, în aceeaşi măsură.

Reforma nu constă într-un singur gest exemplar cu virtuţi de miracol. Îndepărtarea unui director incompetent sau corupt nu rezolvă problema incompetenţei sau a corupţiei. Iniţierea unei dezbateri largi pentru revizuirea strategiei energetice nu ne pune în braţe, de mâine, o nouă viziune strategică. Investigaţiile instituţiilor cu atribuţii în materie judiciară nu se transformă în titluri executorii pentru recuperarea imediată a prejudiciilor. Legile nu se adoptă şi nu se schimbă pentru că vrea un ministru sau chiar un Guvern, ci în urma unui proces legislativ corect, respectând rolul fiecărei puteri în stat. E nevoie de acţiuni concertate, pe multiple planuri, şi de timp pentru ca schimbările să producă efecte, căpătând masă critică.

În România, efortul reformist pornit de la vârf nu generează suficiente schimbări de atitudine în lanţ la nivelele inferioare. În primă instanţă se instalează paralizia. „Sistemul” nu este pregătit, nu vrea sau nu ştie cum să facă faţă noilor condiţii. Cu câteva excepţii, reformiştii sunt mai degrabă admiraţi de pe margine decât urmaţi în exemplu şi efort. Încurajaţi din tribune decât din teren. Nu este suficient. Reforma trebuie asumată de toţi cei care o cer cu voce tare, cu toate costurile ei.

Am să ilustrez cu trei iniţiative al Ministerului Energiei din ultimele cinci luni: lucrările la strategia energetică naţională, reforma în sectorul cărbunelui şi îmbunătăţirea guvernanţei corporative în întreprinderile de stat. Amintesc însă că, în 17 noiembrie 2015, primul nostru obiectiv a fost trecerea cu bine a sezonului rece, în lipsa unui program de iarnă (adică a listei cu capacităţile de producţie disponibile şi cu stocurile minime de combustibil care să asigure alimentarea continuă cu energie, gaze naturale şi agent termic). Am trecut iarna chiar dacă stocurile de cărbune erau la limita inferioară, nu am adus cărbune din import (reţetă discutabilă, utilizată cu generozitate în anii din urmă), ne-am organizat corespunzător propriile resurse şi am făcut faţă cu succes.

Am iniţiat un larg proces de consultare pentru revizuirea strategiei energetice. Peste 300 de specilişti acreditaţi la Ministerul Energiei, din toate domeniile de interes, au participat şi vor continua să participe la dezbateri. La finalul lunii februarie, am publicat un document actualizat despre starea sistemului energetic naţional. Au urmat dezbateri în cadrul a şase grupuri de lucru tematice, care au identificat tendinţe şi aspecte de interes în sectoare-cheie. Toate aceste dezbateri au fost accesibile public, iar rezultatul lor este disponibil pe pagina de internet a ministerului. Rolul acestui exerciţiu este de a fundamenta corect conceptul de securitate energetică, ca ansamblu de măsuri menite a asigura continuitatea în alimentarea cu energie, în orice condiţii. Independenţa energetică nu ne este de folos atâta timp cât funcţionarea parcurilor eoliene şi fotovoltaice, a centralelor hidro depinde de condiţiile meteorologice. În mod similar, nu este suficient să ne asigurăm consumul de gaze naturale din producţie proprie atât timp cât, la temperaturi scăzute, presiunea în sistem scade, chiar pe cale naturală, la limita de avarie. Faptul că 30% din energia consumată pe timp de iarnă provine din cărbune face ca problema termocentralelor să fie una de securitate naţională şi nu o problemă socială, cum greşit a fost înţeleasă până acum. Pentru a schimba actuala paradigmă nu este suficient un document de viziune, este nevoie de o reformă serioasă, de un angajament pe termen lung.

Pe cale de consecinţă, ne-am angajat în reforma sectorului carbonifer, împinşi şi de situaţia dezastruoasă în care se găseau la început de mandat cele două companii de profil. Complexul Energetic Hunedoara (CEH) a intrat în insolvenţă sub povara datoriilor de 1,3 miliarde de lei şi a zecilor de cereri de insolvenţă. La mijlocul lunii aprilie, Comitetul pentru minerit, organism consultativ înfiinţat special pe lângă Ministerul Energiei, a confirmat soluţia de restructurare a CEH prin restrângerea activităţii, prin păstrarea a două grupruri energetice şi a două mine viabile, urmând ca celelalte două să intre în programul de închidere agreat cu Comisia Europeană. De cealaltă parte, Complexul Energetic Oltenia (CEO) înregistra pierderi de circa 900 de milioane de lei la finalul anului trecut. Am trecut la schimbarea imediată a conducerii societăţii şi la limitarea cheltuielilor nenecesare, inclusiv sponsorizări către cluburi de sport care echivalau cu salariul anual a 330 de angajaţi. CEO se află în plin proces de redresare, fiind necesare în continuare măsuri de eficientizare, discutate cu partenerii sociali, dar şi planuri de modernizare a capacităţilor de producţie. Toate acestea nu s-au pus în practică fără convulsii sociale, inevitabile. Susţinerea pentru reforme a venit mai degrabă de la cei afectaţi de reforme decât de la cei care, în anii din urmă, le-au promis soluţii iluzorii. Problema Văii Jiului sau a Gorjului nu este însă o problemă exclusiv a Ministerului Energiei sau a Guvernului, ci o problemă a întregii societăţi româneşti, iar o soluţie pe termen lung va avea nevoie de o implicare socială amplă.

Dacă vrem să simţim cum e normalitatea, atunci trebuie să alegem să construim un edificiu pe termen lung şi să ne asumăm chiar şi momentele mai dificile ale propriei istorii.

Dincolo de abordări strategice sau de chestiuni punctuale, legate de vulnerabilităţile unui sector, am atacat frontal chestiunea guvernanţei corporative în întreprinderile unde statul este acţionar. Am înlocuit manageri de la vârful conducerilor societăţilor în dificultate, atunci când performanţa managerială lăsa de dorit, deschizând concurs pentru posturile de conducere la companii importante, unde nu era aplicată Ordonanţa 109 (CEO, Oil Terminal). Am publicat listele cu membrii Consiliilor de Administraţie pentru a creşte transparenţa actului decizional. În viitorul imediat, vom lansa recrutări pentru posturile din Consiliul de Supraveghere al companiei Hidroelectrica, ce urmează să iasă din insolvenţă în cursul acestui an şi să se întoarcă la o conducere corporatistă cu management recrutat pe criterii de profesionalism. Am cerut ca cei care fac obiectul unei investigaţii penale să părăsească posturile de conducere din întreprinderile de stat, în ciuda obiecţiilor legate de prezumţia de nevinovăţie, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. Am amendat, împreună cu alte ministere interesate, Ordonanţa 109 privind managementul profesionist, pe baza unui proiect realizat în colaborare cu instituţiile internaţionale, care întăreşte standardele de integritate şi asigură o mai bună evaluare a performanţei directorilor societăţii. În ciuda declaraţiilor de susţinere din partea sectorului privat, prea puţini manageri de vârf sunt pregătiţi să candideze pentru ocuparea unor posturi în sectorul de stat, fie din raţiuni salariale, fie, pur şi simplu, din lipsa de încredere în continuarea reformelor pe termen mediu. Fără aceste elemente de schimbare, reforma nu va avea consistenţa şi efectele aşteptate.

Dilema reformei este simplă, la prima vedere. Să începi cu lucruri vizibile, care îţi aduc un minim de rezultate rapide, care să menţină încrederea în proces? Sau să aşezi sistemul pe o direcţie corectă, pe termen lung, astfel încât să nu mai poată reveni la greşelile din trecut. Să îi oferi principii de funcţionare corectă, rezultate din dezbatere publică, cu actori implicaţi şi interesaţi, astfel încât să evităm, în viitor, erori de proporţii? În teorie e simplu de ales. Eu unul aleg varianta care mi se pare mai dificilă în contextul actual: să punem sistemul pe o direcţie corectă. Argumentul decisiv pentru mine este că nu poţi schimba în câteva luni ce s-a făcut greşit ani de zile. Dacă vrem să simţim cum e normalitatea, atunci trebuie să alegem să construim un edificiu pe termen lung şi să ne asumăm chiar şi momentele mai dificile ale propriei istorii.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*