Ministrul Grigorescu sare în sprijinul producătorilor din sectorul regenerabilelor: O nouă cotă de certificate verzi, mai mare, în 2016

Publicat pe Categorii Energie, Esential, Regenerabile, Semnal
Prima Pagina Actual Esential Ministrul Grigorescu sare în sprijinul producătorilor din sectorul regenerabilelor: O nouă cotă de certificate verzi, mai mare, în 2016

CE Oltenia atacă “creșterea cotei de energie regenerabilă”
Președintele ANRE, rugat de ministru “să mai arunce o privire peste cifrele pe care se va fundamenta noua cotă”

Citește și CE Oltenia atacă “creșterea cotei de energie regenerabilă”

496dfcebca2c327eb0b6464eb00aeb9f
Fără echilibru și predictibilitate, producția de energie regenerabilă nu poate funcționa corect , este concluzia ministrului Energiei, Victor Grigorescu, după întâlnirea avută cu reprezentanții sectorului regenerabilelor. “Pentru moment, vom face tot ce ne stă în putere pentru a ne asigura că vom respecta termenele procesului legislativ astfel încât de la 1 ianuarie 2016 să putem avea o nouă cotă pe piața regenerabilelor”, este mesajul ministrului Energiei, Victor Grigorescu, postat pe pagina sa de Facebook, după întâlnirea cu reprezentanții asociațiilor și patronatelor din sectorul regenerabilelor. Am înțeles doleanțele celor din domeniu și tocmai din acest motiv mi-am exprimat rugămintea către președintele ANRE, de a mai arunca o privire peste cifrele pe care se va fundamenta noua cotă. Știm că anul trecut am fost la un nivel de 11,9%, iar în acest an s-a ajuns la 12,15%, a mai scris Grigorescu.

Întâlnirea ministrului Energiei cu reprezentanții producătorilor din sectorul regenerabilelor, consumatori, reglementator vine după ce, la finele săptămânii trecute, Ministerul Energiei a supus consultării publice propunerea de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea cotei anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru anul 2016. Potrivit acesteia, cota obligatorie pentru 2016 este de 12,15% din consumul final brut de energie electrică, fiind păstrată propunerea ANRE din luna iunie.

Asociațiile din sectorul regenerabilelor, într-un demers comun, au semnalat în repetate rânduri că menținerea cotei la nivelul de 12,15% conduce la intrarea multor producători în insolvență și faliment, solicitând o cotă de 17%, valoarea inițială prevăzută în Legea 220/2008.

Citește și Este oficial: Exceptările de la plata de certificate verzi cresc facturile de energie ale populației și IMM-urilor în 2016

E posibil ca noua cotă să nu satisfacă toate dorințele, dar e necesar să o avem astfel încât să găsim un punct din care să construim o strategie națională de energie și o predictibilitate în domeniul regenerabilelor, a declarat Grigorescu pe Facebook, apreciind “dialogul substanțial” avut cu reprezentanții sectorului regenerabilelor. “Ca reprezentant al Ministerului Energiei vreau să subliniez dorința noastră de a schimba modul de lucru, de a nu mai lăsa deciziile pe ultimul moment, de a evita precipitarea în actul decizional. E nevoie imperioasă de predictibilitate în sectorul energetic și vă asigur că suntem conștienți pe deplin de acest fapt”, a subliniat ministrul Energiei.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *