Noi obligații de raportare REMIT din 7 aprilie

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Noi obligații de raportare REMIT din 7 aprilie

Începând cu data de 7 aprilie 2016, participanții la piețele angro de energie electrică și gaze naturale vor avea noi obligații aferente etapei a II-a de raportare a datelor în conformitate cu prevederile REMIT.

images-1-11

Potrivit calendarului precizat în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1348/2014 al Comisiei din 17.12.2014 , la 7 aprilie 2016 intră în vigoare cea de a II-a etapă de colectare, de către ACER, a datelor privind tranzacțiile cu produse energetice angro, în scopul realizării monitorizării eficiente la nivel european, al detectării și descurajării abuzului de piață pe piețele angro de energie, se precizează într-o informare publicată pe site-ul ANRE.

Se menționează totodată că, obligația de raportare a datelor aferente contractelor de produse energetice angro de mai sus, încheiate înainte de 7 aprilie 2016, valabile la acea dată, se va desfașura  în termen de maxim 90 de zile, termenul limită de transmitere a acestor date la ACER fiind 6 iulie 2016, conform calendarului de la  articolului 7 din Regulament.

ANRE solicită tututor participanților la piața angro de energie, precum și RRM-urilor, să ia toate măsurile pentru repsectarea termenelor de transmitere a datelor la ACER.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*