Nou director de vânzări la Enel Energie şi Enel Energie Muntenia. Bogdan Matei a lucrat pentru Provident și Vodafone

Publicat pe Categorii Business, Esential
Prima Pagina Actual Esential Nou director de vânzări la Enel Energie şi Enel Energie Muntenia. Bogdan Matei a lucrat pentru Provident și Vodafone

Bogdan Matei este noul director de vânzări pentru Enel Energie şi Enel Energie Muntenia. El va fi responsabil atât pentru activitatea de vânzări directe şi indirecte pentru cele două companii de furnizare ale grupului Enel, cât şi de punctele Enel, coordonând astfel o echipă de peste 150 de oameni.

“Aş dori sa îi urez bun venit lui Bogdan Matei în echipa noastră şi îi doresc mult succes în noul rol. Bogdan este un executiv de vânzari cu experienţă iar cunoştintele sale sunt un real câştig pentru companie”, a declarat Michele Grassi, director general al Enel Energie şi Enel Energie Muntenia.

Bogdan Matei, Head of Sales, Enel Energie

Bogdan Matei are o experienţă amplă în domeniul de retail şi vânzari directe, acumulată în companii precum Provident, Vodafone România, UTI Construction & Facility Management, Germanos Telecom România sau Pagini Aurii România. A absolvit cursurile Universităţii Politehnica din Bucureşti şi deţine un MBA de la Universitatea Kennesaw din Atlanta.

Cele două companii de furnizare ale grupului Enel au o bază de 2,7 milioane clienţi şi furnizează servicii de electricitate pentru 10 judeţe din România, şi anume Timiş, Arad, Hunedoara, Caraş-Severin, Călăraşi, Ialomiţa, Tulcea, Constanţa, Ilfov, Giurgiu şi Bucureşti. Mai mult, Enel Energie a început expansiunea şi în alte zone, astfel că în luna martie a fost deschis primul punct de vânzare Enel din Cluj-Napoca.

 

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*