Nuclearelectrica, demers pentru menținerea strategică a unor relații de afaceri cu CNU

Publicat pe Categorii Business, Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Nuclearelectrica, demers pentru menținerea strategică a unor relații de afaceri cu CNU

Nuclearelectrica (SNN) va iniţia demersuri către autorităţile competente pentru identificarea unor posibilităţi concrete de colaborare cu Compania Naţională a Uraniului (CNU), precum încheierea unui contract pentru procesarea octoxidului de uraniu, anunță compania printr-un comunicat. Totodată, demersurile vor viza dezvoltarea de noi capacități de prelucrare și rafinare și/sau modernizare a unor capacități existente de prelucrare și rafinare din România. Astfel, SNN s-ar putea asigura în privința disponibilității pulberii sinterizabile de dioxid de uraniu (UO2) conform specificațiilor tehnice necesare pentru fabricația fasciculelor de combustibil nuclear de tip CANDU 6, cu atenuarea riscurilor de dependent față de un furnizor, simultan cu menținerea strategică a unor relații de afaceri cu CNU în beneficiul ambelor părți, se precizează în comunicat.

hands

Reprezentanții Nuclearelectrica au dorit să explice o notă de informare a acţionarilor care se va afla pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acţionarilor din 9 decembrie, cu privire la privire la anularea procedurii de realizare a studiului tehnico-ştiinţific şi juridic privind reorganizarea sectorului de exploatare şi prelucrare a minereului de uraniu şi producerea combustibilului nuclear.

„În prezent, SNN îşi asigură necesarul de pulbere sinterizabilă de dioxid de uraniu (UO2) pentru operarea celor două unităţi nucleare de la Cernavodă prin achiziţia de la unul din cei doi furnizori calificaţi de materie primă: CNU şi compania canadiană Cameco, calificată din anul 2008, pe baza criteriului preţului cel mai avantajos, în condiţiile pieţei şi cu respectarea legislaţiei aplicabile”, se menționează în comunicat.

Potrivit oficialilor companiei, studiul tehnico-ştiinţific şi juridic privind reorganizarea sectorului de exploatare şi prelucrare a minereului de uraniu nu se mai poate realiza, întrucât CNU a refuzat semnarea contractului de consultanţă cu câştigătorul licitaţiei, etapă prevăzută în acordul de asociere semnat în prealabil între SNN şi CNU. De asemenea, SNN a iniţiat în anul 2016 două proceduri internaţionale de calificare de furnizori de pulbere sinterizabilă de dioxid de uraniu care nu au condus la calificări suplimentare de furnizori în afara celor doi existenţi din cauza lipsei de compatibilitate cu specificaţiile tehnice de produs UO2 ale sucursalei SNN, Fabrica de Combustibil Nuclear Piteşti. „SNN are responsabilitatea atenuării riscurilor de operare şi asigurare a materiei prime necesare pe termen lung, implicit gestionarea riscului dependenţei majore de un furnizor; (…) SNN consideră importantă menţinerea ciclului nuclear cât mai complet la nivel naţional, în contextul strategic regional şi al strategiei de afaceri orientată către atenuarea sau eliminarea riscurilor cu impact major; (…) CNU se confruntă în prezent cu o serie de probleme economico-financiare, însă beneficiază de sprijinul acordat de stat pentru restructurare”, se spune în comunicat.

 

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*