OMV Petrom a investit 5 milioane euro în Centrul pentru testarea calității carburanților la Petrobrazi

Publicat pe Categorii Flux energetic, Investitii / Tranzactii
Prima Pagina Actual Flux energetic OMV Petrom a investit 5 milioane euro în Centrul pentru testarea calității carburanților la Petrobrazi

OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din sud-estul Europei, anunță inaugurarea unui centru modern de analize pentru controlul calității carburanților la rafinăria Petrobrazi.

Modernizarea centrului de analize amplasat la intrarea în rafinăria Petrobrazi a necesitat investiții de aproximativ 5 milioane de euro, inclusiv pentru relocarea echipamentelor de laborator din clădirea veche, se precizează într-un comunicat al companiei.

Circa 150.000 de teste de laborator se efectuează anual în centrul de analize de la Petrobrazi, susțin reprezentanții OMV Petrom.

Noul centru de analize dispune de trei laboratoare pentru produse petroliere, la care se adăugă un laborator de ape-mediu. În cadrul centrului de analize de la rafinăria Petrobrazi, se testează în permanență cei mai importanți parametri de calitate ai carburanților.”Benzina și motorina reprezintă de fapt amestecuri formate din sute de tipuri de hidrocarburi și zeci de alți compuși, după rețete precise. Din fericire, România nu are o problemă cu calitatea carburanților, iar fiecare client care trece pragul stațiilor OMV sau Petrom știe că se poate baza pe carburanții noștri. Însă, pentru a ajunge la acest nivel de calitate, în spate este multă muncă, sunt investiții de miliarde de euro și laboratoare, ca acesta, în care se fac mii de analize pentru a verifica produsele care ies din rafinărie”, declară Neil Anthony Morgan, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea Downstream Oil.

Cei mai importanți parametri de calitate ai carburanților – cifra octanică în cazul benzinei, respectiv cifra cetanică în cazul motorinei – sunt verificați în cadrul laboratoarelor. Acești parametri sunt cei care indică puterea pe care o transmit respectivii carburanți motorului, explică reprezentanții OMV Petrom. Pentru testarea puterii carburanților se folosesc analizele Research ale cifrei octanice, care se bazează pe evaluarea parametrilor de detonare a benzinei față de o substanță etalon. De asemenea, în cadrul centrului se efectuează și teste ale cifrei octanice tip motor, care testează benzina în condiții mai apropiate de cele din realitate. Alte teste de calitate a carburanților efectuate în cadrul laboratoarelor vizează verificarea conținutului de apă, conținutului de sulf și alte metale, gume, sau temperatura de filtrabilitate a motorinei – care arată temperaturile minime până la care motoarele diesel vor funcționa fără nici o problemă.

După privatizare (2005-2016), investiţiile la rafinăria Petrobrazi au însumat 1,2 miliarde euro, din care circa 600 milioane euro au fost investiţi pentru programul de modernizare care s-a desfășurat în perioada 2010-2014.

Cu o capacitate de rafinare de 4,5 mil. tone anual, Petrobrazi poate procesa intreaga producție de țiței a OMV Petrom din România.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*