OPCOM a inițiat primele raportări REMIT

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info Bursier
Prima Pagina Actual Flux energetic OPCOM a inițiat primele raportări REMIT

Prima fază a raportării REMIT a fost inițiată cu succes de către OPCOM, potrivit unui comunicat al companiei. Începând cu data de 7 octombrie, participanții la piața energiei au obligația stabilită de REMIT, Regulamentul (UE) nr 1227/2011 al Parlamentului European și al Consiliului privind integritatea și transparența pieței angro de energie electrică, de a raporta evidențele tranzacțiilor pe piețele angro de energie, inclusiv a ordinelor de tranzacționare, executate pe piețele organizate.

images-1 (1)

Ca urmare, de la această dată OPCOM a început să transmită în sistemul ARIS al Agenţiei pentru Cooperarea Reglementatorilor Europeni în domeniul Energiei (ACER) ofertele și tranzacțiile stabilite pe PZU, PCCB-NC, PCCB-LE, OTC și PI, îndeplinind în acest fel obligațiile participanților la piețele administrate de OPCOM. Reprezentanții OPCOM subliniază că pentru un număr redus de participanți nu a fost posibilă efectuarea raportării datorită lipsei codului emis de ACER pentru aceste entități.

Participanții la piețele administrate sunt atenționați în continuare asupra necesității conformării cu maximă celeritate la prevederile Articolului 3 din Ordinul
ANRE 01/2015 privind instituirea Registrului național al participanților la piața angro de energie și aprobarea procedurii de înregistrare a participanților la piața angro de energie:

Cerința de a raporta evidențele tranzacțiilor pe piețele angro de energie, inclusiv a ordinelor de tranzacționare, face parte din noul cadru de monitorizare instituit de REMIT pentru a detecta și descuraja abuzul de piață pe piețele angro de energie, explică reprezentanții OPCOM. Acest cadru anticipează o responsabilitate comună între
ACER și autoritățile naționale de reglementare.

Până în prezent mai mult de 200 de participanți au semnat Acordul privind
accesarea și raportarea de date propus de OPCOM. Prin serviciile prestate, OPCOM sprijină necesitățile participanților la piețele administrate de acces la date, raportare și backloading.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*