Parteneriat strategic: Vehiculele Ford EcoSport, alimentate cu carburanți Petrom

Publicat pe Categorii Flux energetic, Petrol / Gaze / Carbune
Prima Pagina Actual Flux energetic Parteneriat strategic: Vehiculele Ford EcoSport, alimentate cu carburanți Petrom

OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din sud-estul Europei, și Ford România, filială a grupului american Ford Motor Company, au semnat un memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea unui parteneriat strategic. Acesta definește principalele aspecte ale cooperării dintre cele două branduri, ce pornesc de la acțiuni comerciale comune – cum ar fi alimentarea cu carburanţi Petrom a autovehiculelor produse la fabrica Ford din Craiova şi vor continua cu analiza nevoilor de mobilitate ale tinerelor familii din România, printr-un studiu de piaţă dedicat. O altă direcţie de cooperare vizează implicarea în initiative comune pentru dezvoltarea învăţământului profesional. O primă activitate comună a avut deja loc, prin participarea inginerilor de la Ford la sesiunea dedicată mecanicilor din Tabăra Meseriaşilor din Ţara lui Andrei.

“Acest memorandum reprezintă punctul de plecare pentru colaborarea viitoare între Petrom, brandul de încredere al românilor şi Ford, două branduri importante în peisajul de afaceri românesc, amândouă activând în industrii cu un impact semnificativ asupra dezvoltării economice a României. În cazul Petrom, vorbim de investiţii de circa 1 miliard de euro pe an şi contribuţii la bugetul de stat de circa 2 miliarde de euro anual. Prin parteneriate strategice, cum este cel cu Ford România, avem un contact direct cu industria auto, foarte importantă pentru noi în calitate de producători de carburanţi.”, a declarat Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom.

John Oldham, preşedintele Ford România a declarat : “De la preluarea fabricii, în 2008, Ford a investit peste 1 miliard de euro în operaţiunile de producţie din România, transformând Craiova într-un centru de producţie de prima clasă pentru vehicule şi motoare. Ford are angajament puternic faţă de România, iar noi ne-am dedicat energia nu doar pentru a dezvolta produse remarcabile, ci şi pentru a face diferenţa şi pentru a crea valoare adăugată pentru întreaga industrie auto la nivel naţional. Parteneriatul cu OMV Petrom este unul din paşii strategici pe care i-am făcut, în contextul dezvoltării continue a Ford în Craiova şi în regiune. În acelaşi timp, apreciem foarte mult potenţialul echipelor noastre şi lucrurile benefice pe care le putem face împreună pentru toţi românii.

Primele demersuri în cadrul parteneriatului dintre OMV Petrom și Ford România vizează alimentarea cu carburanți Petrom, produși în România, a noilor autoturisme Ford EcoSport, model care a cărui producţie a fost lansată oficial pe 12 Octombrie, la fabrica Ford din Craiova. Vehiculele Ford produse la Craiova pleacă din fabrică alimentate inițial cu carburanți Petrom. După semnarea acestui memorandum, în incinta fabricii de la Craiova, va funcționa o stație de alimentare cu carburanți Petrom, destinată liniei de producție.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*