Primăria Capitalei a decis: RADET va cere intrarea în insolvenţă. Urmează ELCEN?

Publicat pe Categorii Electrica si termica, Energie, Flux energetic, Semnal
Prima Pagina Energie Electrica si termica Primăria Capitalei a decis: RADET va cere intrarea în insolvenţă. Urmează ELCEN?

Șefii ELCEN, pregătiți să urmeze exemplul RADET

Victor Grigorescu, ministrul EnergieiSalut decizia  Consiliului General al Capitalei şi sper ca o posibilă intrare în insolvenţă a RADET să permită Regiei să se restructureze, să îşi gestioneze  mai bine banii şi să plătească facturile la zi. Ţin să precizez că susţinem orice formă de protecţie juridică, atât timp cât societatea se reclădeşte pe principii solide şi nu periclitează bunăstarea cetăţenilor. Insolvenţa înseamnă, în primul rând, plata facturilor la zi. Cu privire la situaţia ELCEN, în acest moment Consiliul de Administraţie analizează cele mai bune soluţii pentru a continua, în termeni corecţi, relaţia comercială cu RADET şi de a se proteja, la rândul ei, de efectele insolvenţei RADET. Măsurile de restructurare nu sunt o scuză pentru neplată şi mă bucur că am agreat în săptămânile anterioare, împreună cu Primarul General al Capitalei, necesitatea plăţii facturilor curente. Această responsabilitate revine autorităţilor locale şi mă aştept s-o îndeplinească. Sper că acest lucru este bine înţeles de toată lumea.Plăţile către ELCEN nu sunt un moft, ci o necesitate absolută pentru a plăti furnizorii la timp şi pentru a produce apă caldă şi căldură pentru populaţie.

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) va cere intrarea în insolvenţă. Consiliul General al Municipiului București a mandatat Consiliul de Administrație  să demareze procedura de intrare în insolvență a RADET, să ia astfel măsurile tehnice, juridice şi economice necesare pentru asigurarea continuităţii activităţii regiei, pentru garantarea livrării agentului termic pentru populaţie şi instituţii. Insolvența este prezentată de reprezentanții Primăriei Capitalei ca fiind o soluție pentru ca RADET să scape de o parte din datorii și să se redreseze.

radet-200x150

Intrarea RADET în insolvenţă  va fi deciză de instanţă. Fostul CA al RADET a lansat ideea insolvenței, însă reprezentanții primăriei nu au luat în considerare propunerea, care însă a fost aprobată astăzi. Gabriel Dumitrașcu, fostul Președinte CA consideră că, după RADET, și ELCEN va intra în insolvenţă. Șefii ELCEN iau în calcul insolvența companiei,  Consiliul de Administrație urmând să ia o decizie în acest sens în ședința din această săptămână.

Sorin Chirița, presedintele CA provizoriu al RADET a declarat: „Este o hotărâre a Consiliului General prin care  mandatează CA să inițieze procedura de insolvență a regiei. Ne punem astfel sub protecția tribunalului. Am prezentat CGMB situația gravă a societății, care înregistrează 3,9 miliarde lei datorie către ELCEN, neavând posibilitatea fizică să fie achitată. În sedința de CA de mâine vom lua act de hotărârea Consiliului General și vom înainta cerere către Tribunalul București”.

Bucureștenii nu rămân fără apă caldă și căldură, iar ELCEN nu va putea sista furnizarea energiei termice dupa intrarea in insolvență, dă asigurări Chirița. „Este doar o formă de protecție sub autoritatea tribunalului. Judecatorul sindic este cel care va veghea la buna administrare a acestei regii. Insolvența îngheață penalitățile și va asigura continuitatea serviciului și pentru această iarnă și pentru iernile viitoare. Este vorba de o reorganizare, nu faliment”, a subliniat Președintele CA provizoriu al RADET.

RADET are datorii de circa 3,9 miliarde de lei către Electrocentrale București (ELCEN). La rândul său, ELCEN înregistrează debite în valoare de  1,8 miliarde de lei.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*