Scădere a profitului net al Nuclearelectrica în primul semestru

Publicat pe Categorii Electrica si termica, Energie, Semnal
Prima Pagina Energie Electrica si termica Scădere a profitului net al Nuclearelectrica în primul semestru

Profitul net al companiei Nuclearelectrica a scăzut de 5 ori în primele 6 luni ale anului 2015 comparativ cu perioada similară a anului trecut. În semestrul 1 al anului 2015, profitul net înregistrat a fost de 2.902 mii lei, față de 15.446 mii lei cât s-a obținut în perioada similară a anului trecut, potrivit Raportului semestrial al companiei.

Reprezentanții Nuclearelectrica explică că profitul net a fost diminuat semnificativ de pierderea financiara netă în sumă de 4.703 mii lei generată de impactul negativ al diferențelor de curs valutar.

Profitul operațional (EBITDA) a crescut cu 22% față de aceeași perioadă a anului precedent, evoluție determinată de creșterea ușoară a veniturilor din exploatare, în condițiile în care cantitatea totală produsă și livrată de energie electrică a scăzut ușor. Astfel, în timp ce pe piața reglementată, cantitatea de energie vandută în semestrul I 2015 a scăzut cu 41% față de semestrul I 2014, s-a înregistrat o creștere cu 22% a cantității vândute pe piața liberă. Modificarea structurii vânzarilor nu s-a reflectat însă într-o creștere semnificativa a veniturilor, deoarece, în timp ce pe piața reglementată prețul energiei a înregistrat o creștere de 9% față de semestrul I 2014, pe piața concurențială a contractelor bilaterale prețurile au scăzut cu 2% , spun oficialii Nuclearelectrica. Se mai remarcă o evoluție pozitivă a cheltuielilor din exploatare, datorită scăderii impozitului pe construcții speciale de la 1,5% în anul 2014 la 1% pentru 2015, precum și a unor cheltuieli cu piesele de schimb mai mici cu 35% față de semestrul I 2014.

Rezultatul financiar al Nuclearelectrica a fost influențat de cheltuieli financiare mai mari cu 84% față de semestrul I 2014 și a veniturilor financiare care au înregistrat o scădere de 21% față de semestrul I 2014, se menționează în raport.

Principalele domenii de activitate ale Nuclearelectrica se axează pe producerea de energie electrică, termică şi de combustibil nuclear. Compania are două sucursale, fără personalitate juridică: Sucursala CNE Cernavodă, care exploatează Unităţile 1 şi 2 de la CNE Cernavodă, precum şi serviciile auxiliare şi Sucursala FCN Piteşti, fabrica de combustibil nuclear.

Energia electrică produsă anual de Unităţile 1 şi 2 CNE Cernavodă reprezintă circa 20% din producţia de electricitate totală a României.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*