Reactoarele 3 și 4, loc sigur în strategia energetică. Ministerul Energiei a făcut calcule: Investiția – rentabilă la un preț al energiei de 82 euro/MWh

Format CitatPublicat pe Categorii Esential, Hidro si nucleara, Investitii / Tranzactii
Prima Pagina Actual Esential Reactoarele 3 și 4, loc sigur în strategia energetică. Ministerul Energiei a făcut calcule: Investiția – rentabilă la un preț al energiei de 82 euro/MWh

Radu Dudău, coordonatorul strategiei energetice: Pentru consumator, este important acel strike-price, negociat cu investitorul şi care va fi stabilit ca preţ de referinţă pentru care investitorul ar urma să primească o garanţie sub forma unui contract pentru diferenţă

Daniela Lulache, Nuclearelectrica: Vom vedea în final care va fi acest preţ, pentru că acesta face obiectul unor negocieri cu investitorul…Autorităţile să intervină, nu sub forma unui sprijin, ci a asigurării unui cadru legal corect, care să susţină o competiţie reală

După veștile bune primite în ultima perioadă, că proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă este inclus în toate scenariile pentru Strategia energetică pregătită de Ministerul Energiei, reprezentanţii Nuclearelectrica sunt încrezători  în succesul negocierilor cu investitorii chinezi, care ar urma să se încheie pe 20 decembrie. La începutul anului viitor va fi înfiinţată compania de proiect, a declarat Daniela Lulache, directorul general Nuclearelectrica, la o conferință de specialitate organizată de agenţia de presă News.ro.

Centrala-Nucleara-Cernavoda

Azi, în cadrul unei conferințe de specialitate, responsabilii cu strategia energetică din Ministerul Energiei, au venit cu informații noi cu privire la proiectul reactoarelor, ce atrag mai ales atenția consumatorilor. Potrivit calculelor ministerului, investiția în două noi reactoare la Cernavodă și-ar recupera costurile, pe durata de viață a reactoarelor, la un preț de 82 euro/MWh. “Pentru consumator, este important acel strike-price, negociat cu investitorul şi care va fi stabilit ca preţ de referinţă pentru care investitorul ar urma să primească o garanţie sub forma unui contract pentru diferenţă. Undeva la 82 de euro pe MWh este un break-even. Dacă preţul ar fi prea mare, contractul de diferenţă se va transforma în subvenţie. Contractul pentru diferenţă nu reprezintă o schemă de sprijin, ci este un mecanism care garantează o constanţă a veniturilor pe care le primeşte investitorul. Acesta este un element care trebuie negociat „, a spus Radu Dudău, coordonatorul Strategiei Energetice, la conferința News.ro.

„Este mare, este mic, depinde în comparaţie cu ce. Dacă îl luăm în comparaţie cu preţul din Marea Britanie, este foarte bun! Prețul  respectiv face obiectul unor negocieri cu investitorul interesat. Vom vedea care va fi acesta. Nu cunosc datele de intrare, cum s-a ajuns la acest preț, dar el este echivalentul a ceea ce, în mecanismul contractelor pentru diferenţă, se numeşte strike-price, care este un preţ determinat printr-un model matematic ce spune: dacă eu pun toate costurile care mi se par corecte, ajung la un preţ al MWh la care această investiţie se poate recupera, înţeleg că în acest caz este vorba de 82 de euro. De unde înţelegem că, în momentul în care statul român va promova această legislaţie, la capitolul nuclear, un strike-price pe care îl va accepta va fi de 82 de euro. Vom vedea în final care va fi acest preţ, pentru că acesta face obiectul unor negocieri cu investitorul”, a declarat Daniela Lulache, director general Nuclearelectrica.

Reprezentantul ministerului a subliniat importanța strategică a acestei investiții, cu precizarea că trebuie urmărit dealul între părți și, totodată, să se aibă  în vedere ceea ce este suportabil pentru consumatorul român. Lulache a solicitat în mod expres o intervenţie rapidă din partea autorităţilor, dar nu sub forma unui sprijin, ci a asigurării unui cadru legal corect, care să susţină o competiţie reală.

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*