Reprezentanții ExxonMobil și OMV Petrom, întâlnire cu ministrul Economiei

Publicat pe Categorii Flux energetic, Petrol, Petrol / Gaze / Carbune
Prima Pagina Actual Flux energetic Reprezentanții ExxonMobil și OMV Petrom, întâlnire cu ministrul Economiei

După ce s-au întâlnit în două rânduri cu premierul Grindeanu, delegația consorțiului format din ExxonMobil și OMV Petrom, condusă de Richard Tasker, Director General Exxon și Mariana Gheorghe, Director General Executiv OMV Petrom au, astăzi, o întrevedere cu ministrul Economiei Mihai Tudose. Întâlnirea a avut loc în contextul în care echipele tehnice din cadrul Comitetului interministerial coordonat de Ministerul Economiei lucrează pentru asigurarea suportului tehnic pentru sprijinirea noilor proiecte energetice cu potențial de dezvoltare în partea romanească a Mării Negre realizate de cele două companii, se precizează într-un comunicat al ministerului.

Sursa foto: Ministerul Economiei

Ministrul Tudose a asigurat delegația consorțiului de faptul că acordă o atenţie sporită operaţiunilor de explorare şi exploatare a resurselor energetice din Marea Neagră și că dorește ca acestea să fie valorificate în mod competitiv și sustenabil, astfel încât să contribuie la consolidarea securității energetice a României.

Reprezentanţii ExxonMobil și OMV Petrom au prezentat progresele obţinute în operaţiunile din zona adâncă de explorare, reafirmând, totodată, interesul pentru continuarea investiţiilor în explorarea resurselor de gaze din Marea Neagră.

În ceea ce privește preocupările reprezentanților industriei off-shore privind evoluţiile cadrului de reglementare din sectorul petrol şi gaze, ministrul Economiei le-a transmis că Guvernul susţine adoptarea măsurilor necesare pentru încurajarea investițiilor în domeniu și dorește să faciliteze demararea proiectelor de investiții în timp rezonabil, lucrând astfel la asigurarea cadrului de reglementare necesar pentru dezvoltarea acestor proiecte în România, se precizează în comunicat.

În ședința de Guvern din 2 martie, executivul a aprobat un Memorandum prin care a decis înființarea Comitetului interministerial privind asigurarea suportului tehnic necesar pentru sprijinirea noilor proiecte energetice cu potențial de dezvoltare în partea românească a Mării Negre realizate de ExxonMobil și OMV Petrom. Conducerea Comitetului interministerial este asigurată de ministrul Economiei și este compus din reprezentanţi la nivel de secretar de stat, respectiv conducători ai structurilor de specialitate ale administraţiei publice centrale din Ministerul Economiei, Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerul Cercetării şi Inovării, ANRM, Secretariatul General al Guvernului şi Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră.

 

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*