ROMATOM: Aderarea României la NEA obligă la eforturi de menţinere şi depăşire a capabilităţilor

Publicat pe Categorii Energie, Flux energetic, Hidro si nucleara
Prima Pagina Actual Flux energetic ROMATOM: Aderarea României la NEA obligă la eforturi de menţinere şi depăşire a capabilităţilor

Prin aderarea la Agenţia pentru Energie Nucleară (NEA) a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), România depăşeşte cadrul european în care evoluează în mod curent, devenind parte a unei comunităţi nucleare mondiale de prestigiu, ceea ce obligă la eforturi continue de menţinere şi depăşire a capabilităţilor, susțin reprezentanții ROMATOM într-un comunicat.

„Prin realizarea noilor unităţi de la Cernavodă şi extinderea duratei de viaţă a celor existente, dezvoltarea reactorilor de Generaţie IV, România va fi parte a eforturilor de creştere a producţiei mondiale de energie electrică în instalaţii nucleare. Printr-o creştere a contribuţiei acesteia de la 11% din producţia globală de electricitate, în prezent, la circa 17% în anul 2050, cu o creştere a capacităţii instalate în acelaşi orizont de timp de la 396 GW la 930 GW, va asigura alături de regenerabile atingerea ţintelor propuse de reducere a emisiilor de carbon”, se precizează în comunicat.

Potrivit ROMATOM, aderarea României la Agenţia pentru Energie Nucleară (NEA), un mare pas înainte, este rezultatul unui efort concertat depus de autorităţile centrale şi de specialiştii în domeniul nuclear din România, după o evaluare riguroasă efectuată de experţi NEA, care a inclus operarea şi securitatea instalaţiilor nucleare, cercetarea din domeniul nuclear, managementul şi depozitarea deşeurilor radioactive, legislaţia si cadrul specific de reglementare, precum şi industria nucleară în ansamblu. „Sperăm că parcursul nuclear al ţării noastre nu se va opri la Unităţile 1 şi 2 de la Cernavodă, unităţi cu performanţe recunoscute la nivel mondial, şi va continua cu Unităţile 3 şi 4, dar şi cu alte proiecte inovatoare, care reprezintă provocări pentru cercetarea românească, referindu-ne doar la reactorul de Generaţie IV Alfred, proiectul super-laserului de la Măgurele sau preocupările în domeniul criogeniei şi managementului tritiului. Având în vedere că proiectele nucleare necesită perioade relativ lungi de pregătire şi implementare, trecând de regulă peste ciclurile electorale, continuitatea şi consistenţa deciziilor politice pe termen lung sunt factori esenţiali pentru un program naţional nuclear de succes”, afirmă reprezentanții ROMATOM.

ROMATOM s-a constituit la data de 10 ianuarie 2001, când 14 companii, cu capital privat sau de stat, precum şi două asociaţii non-guvernamentale, au decis constituirea Forumului Atomic Român. În prezent, ROMATOM numără peste 30 de membri.

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*