Romgaz: Investiție de 238 de milioane de lei la Sărmăşel

Publicat pe Categorii Flux energetic, Gaze, Petrol / Gaze / Carbune
Prima Pagina Actual Flux energetic Romgaz: Investiție de 238 de milioane de lei la Sărmăşel

SNGN Romgaz a pus în funcţiune o nouă instalaţie de comprimare şi uscare a gazelor naturale, aferentă depozitului de înmagazinare de la Sărmăşel (Mureş). Investiţia, care însumează aproape un sfert de miliard de lei (238 de milioane de lei), va creşte capacitatea de înmagazinare a depozitului şi capacitatea de livrare a gazelor naturale în vârfurile de consum, susțin reprezentanții companiei.

Statie-Sarmasel (1)

Noua facilitate de comprimare şi uscare aferentă depozitului Sărmăşel va permite creşterea capacităţii de înmagazinare a depozitului, de la 800 de milioane de Nmc (normal metri cubi) la 950 de milioane de Nmc/ciclu, creșterea calității gazelor naturale livrate și a capacității zilnice de livrare a gazelor naturale din depozit de la 6 la 9 milioane de Nmc/zi.

Creșterea capacității depozitului se datorează în principal instalării unei noi capacități de comprimare care va putea asigura un debit maxim zilnic de 6 milioane Nmc. Stația de comprimare şi uscare pentru înmagazinare gaze este dotată cu tehnologie americană de vârf, care se remarcă printr-un consum redus de energie, respectând cu stricteţe toate cerințele europene și naționale în materie de protecție a mediului, se precizează într-un comunicat Romgaz.

Prin punerea în funcţiune a facilităţii de la Sărmăşel, România poate înmagazina 3,3 miliarde de Nmc/ciclu, investiţia contribuind şi la creşterea capacităţii de extracție a gazelor naturale din depozite, debitul maxim zilnic putând ajunge la 30 milioane de Nmc.

 

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*