Romgaz are nevoie de avocați polonezi pentru retragerea din două concesiuni

Publicat pe Categorii Business, Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Romgaz are nevoie de avocați polonezi pentru retragerea din două concesiuni

Șefii Romgaz vor să angajeze o firmă de avocatură din Polonia care să le ofere consultanță juridică pentru îndeplinirea formalităților legale de retragere a companiei din perimetrele din Polonia. În acest sens, solicită aprobarea acționarilor în cadrul unei ședințe programate pentru începutul lunii decembrie.

Romgaz-300x214

La începutul anului, s-a decis retragerea Romgaz din cele două concesiuni din Polonia, unde producătorul român de gaze deține o cotă de 30% și a investit, în total, 4,735 milioane de euro în operațiunile de explorare derulate.

Oficialii companiei au precizat că au negociat, în perioada iunie 2013 — octombrie 2014, cedarea unei părți din participația Romgaz la aceste perimetre către un alt investitor, respectiv compania americană Aspect — Horizon, însă tranzacția nu s-a perfectat din cauza lipsei acordului unui alt partener din proiect, compania Sceptre. Potrivit unui referat, Direcția de Dezvoltare Afaceri din cadrul Romgaz a analizat oportunitatea continuării proiectului, având în vedere faptul că, în urma lucrărilor, probabilitatea de succes comercial în aceste perimetre a scăzut de la 11,8% la 10,6%. În plus, estimările privind prețul petrolului au fost revizuite în jos. A fost analizată perioada 2009 — 2041, când ar fi urmat să fie forate șapte sonde și realizate investiții suplimentare în infrastructură de 3 milioane de dolari. Producția de petrol ar fi urmat să înceapă în anul 2017, iar, în perioada analizată, ar fi urmat să fie extrasă o cantitate de 11,23 milioane de barili. ‘Astfel, a fost calculat indicatorul EMV (Earning Money Value — Expected Money Value) al Romgaz, calculat pe baza probabilității de succes comercial (riscul geologic crescut) în funcție de NPV-ul calculat și aferent Romgazului, de — 1,75 milioane de euro, ceea ce ar însemna o pierdere pentru Romgaz’, se precizează în referat.

Retragerea Romgaz din cele două concesiuni din Polonia presupune următoarele etape: notificarea transmisă partenerilor, transferul cotelor deținute de Romgaz către cei doi parteneri, suportarea costurilor cu retragerea (formalități notariale, transfer de cote etc), plata tuturor obligațiilor până la data efectivă a retragerii, plata unor eventuale daune invocate de terți (în cazul retragerii tuturor partenerilor și executării lucrărilor de abandonare în cursul anului 2016).


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *