Se fac jocurile, tot politice, pentru șefia Electrica. Ministerul Energiei își  impune candidații în Consiliul de Administrație fără să respecte procedeurile într-o companie listată

Publicat pe Categorii Business, Esential, Semnal
Prima Pagina Actual Esential Se fac jocurile, tot politice, pentru șefia Electrica. Ministerul Energiei își  impune candidații în Consiliul de Administrație fără să respecte procedeurile într-o companie listată
  • Administratorii Electrica au decis să accepte candidații ALDE ai ministerului considerând că s-a întârziat rezonabil cu depunerea propunerilor. Nu au fost însă binevoitori și cu alți candidați întârziați!

Se fac jocurile, tot politice, pentru șefia Electrica. Ministerul Energiei, în calitate de acționar ce deține 48,78% din capitalul social al companiei, își impune 2 candidați în Consiliul de Administrație,  ambii membri ALDE – Doina Dascălu, fost vicepreşedinte al Curţii de Conturi, şi avocatul Ciprian Iacob.

Dar, nu asta e maxima problemă, că ne-am tot obișnuit ca politicul să dicteze în companiile energetice, ci modul în care se încalcă procedurile într-o companie listată. Persoanele propuse cu întârziere de minister au fost acceptate, în timp ce alți 2 candidați care și-au exprimat intenția, tot cu întârziere – Gabriel Dumitrașcu, cunoscut specialist în energie, ce a deținut funcții importante în companii și minister și s-a ocupat și de listarea Electrica, respectiv  Alexandru Botez, candidat din partea acţionarilor minoritari, nu se regăsesc pe lista finală a persoanelor propuse pentru funcția de administrator al societății, publicată azi pe site-ul Electrica. E simplu, nu-i vrea Ministerul Energiei, ne spun surse autorizate.

Potrivit listei finale publicate pe site-ul companiei, 9 candidați s-au înscris pentru poziția de membru în Consiliul de Administrație. Conform procedurilor, candidaturile se puteau depune până la data de 10 octombrie, ora 10:00.  Ministerul Energiei a întârziat cu propunerile, care au fost totuși transmise la Electrica  în aceeași zi de 10 octombrie, iar o altă propunere din partea acționarilor minoritari, a venit a doua zi. Gabriel Dumitrașcu și-a depus candidatura azi dimineață, 13 octombrie, potrivit informațiilor publicate de ziarul Bursa. „Azi am decis că trebuie să dau un semnal micilor investitori în societățile listate pe piața de capital. Cea ce îi este permis unui acționar trebuie să fie permis tuturor acționarilor. Am convingerea că sunt mulți actionari mici care gândesc ca mine și care se vor ralia poziției mele.  Stiu că urmează o perioadă lunga și grea în care ma voi lupta, cu toate mijloacele legale, pentru a impune respectarea drepturilor acționarilor minoritari. Am nevoie de solidaritatea și sprijinul tuturor celor ce nu mai tolerează abuzurile reprezentanților, bazate pe mărimea deținerilor sau importanța reprezentantului, acționarului Statul Român”, a scris Gabriel Dumitrașcu pe pagina sa de Facebook. 

Actualii administratori ai Electrica susțin că s-au consultat cu juriștii și au decis să accepte propunerile ministerului, considerând întârzierea rezonabilă, nu și celelalte candidaturi!

Iată ce explică administratorii Electrica, într-o Notă publicată pe site-ul comapniei: “Convocatorul suplimentat al AGOA, publicat în data de 26 septembrie 2017, prevedea ca acționarii au dreptul de a propune candidați până la data de 10 octombrie 2017, ora 10.00. Ministerul Energiei, în calitatea sa de acționar al Electrica, și-a exercitat acest drept prin depunerea unei astfel de propuneri, în data de 10 octombrie 2017, propunere înregistrată la ora 10:08. La o zi după termenul prevazut, în data de 11 octombrie 2017, la ora 10:50, un alt acționar a depus o propunere de candidatură. Consiliul de Administratie al Electrica SA a solicitat opinii legale cu privire la acceptarea sau respingerea acestor candidaturi. În conformitate cu prevederile legale privind companiile listate, termenul limită din Convocator pentru depunerea candidaturilor este prevăzut ca o zi calendaristica. În lipsa unei cerințe legale sau statutare care să prevadă obligația includerii în Convocator a unei ore limită din ziua calendaristică stabilită ca termen pentru transmiterea candidaturilor, consultanții juridici au apreciat că o întârziere de 8 minute sau chiar depunerea candidaturilor până la sfârșitul zilei calendaristice este o întârziere rezonabilă, care nu afectează în niciun fel drepturile actionarilor și este în conformitate cu legislația în vigoare. Având în vedere raționamentul rezultat din opiniile legale, Consiliul de Administratie a decis, în sedința din data de 12 octombrie 2017, acceptarea candidaturilor depuse de acționarul Statul Român, prin Ministerul Energiei, în ziua calendaristică, și respingerea candidaturii depuse de acționarul minoritar care depășea ziua calendaristică”.

Lista finala a candidatilor propusi pentru a fi votati ca membrii Consiliului de Administratie cuprinde actualii membri care sunt înscriși de drept și cele două propuneri ale Ministerului Energiei, după cum urmează:

  1. Cristian Busu, domiciliat in Constanta, Romania, administrator in functie pana la data AGOA;
  2. Ioana Alina Dragan, domiciliata in Bucuresti, Romania, administrator in functie pana la data AGOA;
  3. Bogdan George Iliescu, domiciliat in Bucuresti, Romania, administrator in functie pana la data AGOA;
  4. Gicu Iorga, domiciliat in Giurgiu, Romania, administrator interimar in functie pana la data AGOA;
  5. Arielle Malard De Rothschild, domiciliata in Paris, Franta, administrator in functie pana la data AGOA;
  6. Pedro Mielgo Alvarez, domiciliat in Madrid, Spania, administrator in functie pana la data AGOA;
  7. Willem Jan Antoon Henri Schoeber, domiciliat in Wusterhausen/Dosse OT Barsikow, Germania, administrator in functie pana la data AGOA;
  8. Doina Elena Dascalu, domiciliata in Bucuresti, Romania, propusa de catre Statul Roman, reprezentat de Ministerul Energiei;
  9. Constantin Ciprian lacob, domiciliat in Targoviste, Romania, propus de catre Statul Roman, reprezentat de Ministerul Energiei.

Acționarii Electrica vor aproba noul Consiliu de Administrație în Adunarea Generala a Actionarilor din 26 octombrie 2017. Ministerul Energiei a solicitat ca membrii CA ai Electrica să fie aleşi prin metoda votului cumulativ.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*