Temperaturi scăzute și consumuri record de energie și gaze și în această iarnă

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Temperaturi scăzute și consumuri record de energie și gaze și în această iarnă
  • Programul energetic pentru iarnă costă 3,5 miliarde de lei

Ministerul Energiei a elaborat proiectul privind Programul energetic pentru iarna 2017 – 2018. La fel ca în iarna trecută, Dispeceratul Energetic Naţional se aşteaptă ca în această iarnă să fie consumuri-record de electricitate şi de gaze naturale, ca urmare a temperaturilor extrem de scăzute (minus 15-20 de grade) înregistrate pentru o perioadă de 7-10 zile, se menționează în proiect.

Pentru vârfurile de sarcină previzionate pentru iarna 2017-2018, Dispecerul Energetic Naţional a realizat balanţa producţie – consum în care a fost luat în considerare un scenariu plecând de la următoarele ipoteze: înregistrarea unei perioade de 7-10 zile geroase, cu temperaturi de minus 15 – 20 grade C); structura producţiei la vârful de seară fără aportul centralelor eoliene şi fotovoltaice (limitări naturale sau dictate de protecţii tehnologice), cu reduceri de putere, până la opriri, ale centralelor pe gaze naturale (presiuni mici în reţeaua de transport gaze naturale); la vârful de consum, valoarea medie maximă orară considerată este de 9.750 MW (identic cu cea înregistrată în ianuarie 2017. Valoarea maximă instantanee a fost de 9.991 MW).

În ceea ce priveşte energia electrică, a fost analizată o perioadă de 6 luni, respectiv de la 1 octombrie 2017 la 31 martie 2018, pentru care Comisia Naţională de Prognoză a prevăzut o creştere a consumului mediu cu 2,4%, iar Dispecerul Energetic Naţional a prevăzut o creştere a acestuia cu 1,2% faţă de realizările perioadei similare 2016 – 2017.

Costurile cu programul de iarnă din sectorul energetic se ridică la 3,5 miliarde de lei, din care 3,1 miliarde de lei pentru combustibilul necesar producţiei de energie în perioada 15 noiembrie 2017 – 15 martie 2018 şi 412 milioane de lei pentru lucrările de reparaţii ale centralelor.

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*