Transelectrica: Linia Electrică 400 kV Reşiţa-Pancevo a trecut graniţa

Publicat pe Categorii Electrica si termica, Energie, Flux energetic
Prima Pagina Energie Electrica si termica Transelectrica: Linia Electrică 400 kV Reşiţa-Pancevo a trecut graniţa

Miercuri, 25 octombrie 2017, a fost realizată trecerea peste graniţa cu Serbia a Liniei Electrice Aeriene 400 kV Reşiţa (România)-Pancevo (Serbia), comunică Transelectrica. În perioada 25-28 octombrie 2017 se va realiza conexiunea între porţiunea de linie electrică din România (Reşiţa – graniţa RO-SE) şi cea  din Serbia (Pancevo – graniţa RO-SE). Aceasta este una dintre etapele finale în realizarea proiectului de interconexiune pe relaţia România-Serbia.

LEA 400 kV Reşiţa-Pancevo, proiect de interes comun, parte din „Mid Continental East Corridor”, realizează interconexiunea cu Serbia, iar unul dintre rolurile sale principale este acela de a întări sistemul electroenergetic naţional şi pe cel sud-est european. Potrivit reprezentanților Transelectrica, realizarea LEA 400 kV Reşiţa-Pancevo va permite eliminarea congestiilor majore în zona celor două sisteme electroenergetice, românesc și sârbesc, precum şi creşterea capacităţii de transfer între România şi Serbia şi în toată zona de sud – est a Europei.

„Mă bucur că am reuşit să deblocăm în ultimele luni acest proiect important pentru Transelectrica. Lucrările la linia Reşiţa-Pancevo au un nivel ridicat de complexitate şi angrenează specialiști din foarte multe domenii. În zona de Vest, există un proiect major – Mid Continental East Corridor – care contribuie esențial la prioritățile strategice ale Uniunii Europene privind infrastructura energetică transeuropeană. Linia Reșița – Pancevo face parte din acest proiect, dar şi din strategia noastră şi a Guvernului de închidere a inelului de 400 kV. De asemenea, prin acest tip de investiţie urmărim să creştem gradul de interconectivitate al României. Acum suntem undeva la 7,4%, iar ţinta obligatorie la nivel european este de 10%. Cu această linie, practic, ne-am atinge şi ţinta pentru 2020”, a declarat Corina Popescu, Director General Executiv al Transelectrica.

Porțiunea de pe teritoriul României a LEA 400 kV Reşiţa – Pancevo este realizată în varianta dublu circuit și traversează 11 localităţi din judeţul Caraş-Severin: municipiul Reşiţa, comunele Ezeriş, Lupac, Dognecea, Goruia, Ticvaniu Mare, Berlişte, Ciudanoviţa, Grădinari, Vărădia şi Vrani.

LEA 400 kV Reşiţa – Pancevo are o lungime pe teritoriul României de 63 de kilometri şi un număr de 206 stâlpi. Lungime liniei pe teritoriul Serbiei este de 68 de kilometri.

Contractul privind construirea LEA 400 kV Reşiţa – Pancevo a fost semnat în iunie 2014, iar valoarea totală a acestuia, la data semnării, este de 81.389.615,00 lei.

 

 

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Un comentariu la “Transelectrica: Linia Electrică 400 kV Reşiţa-Pancevo a trecut graniţa”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*