Transelectrica: Noi centrale pe regenerabile de peste 100 milioane euro, funcţionale în perioada următoare

Publicat pe Categorii Eoliana si solara, Flux energetic
Prima Pagina Energie Eoliana si solara Transelectrica: Noi centrale pe regenerabile de peste 100 milioane euro, funcţionale în perioada următoare

Centrale electrice din surse regenerabile cu o putere instalată cumulată de peste 60 MW şi investiţii totale de peste 100 de milioane de euro vor fi puse în funcţiune în perioada următoare în România.

Potrivit datelor Transelectrica, în perioada imediat următoare urmează să se racordeze la reţeaua electrică de transport 40 MW în centrale electrice eoliene (CEE Babadag 3 – 30 MW şi CEE Casimcea 1 – 10 MW), 18 MW în centrale electrice fotovoltaice (CEF Oneşti), 15 MW în centrale electrice pe biomasă (CEB Reci).

În ceea ce priveşte intenţiile de instalare de grupuri noi, conform informaţiilor transmise de producătorii existenţi, acestea însumează o putere netă disponibilă estimată la circa 6.231 MW, exclusiv centralele bazate pe surse regenerabile de energie.

De asemenea, potrivit Planului de dezvoltare a reţelei electrice de transport pentru perioada 2014-2023, elaborat de Transelectrica, producţia netă de energie electrică a României ar putea creşte la 68 TWh în 2018 şi la 77,4 TWh în anul 2023.

Acelaşi document arată că 80% din grupurile termoenergetice au durata de viaţă normată depăşită. În plus, pentru perioada 2014 – 2023, analiza dezvoltării reţelei a luat în considerare un program de retrageri definitive din exploatare ale unor grupuri termoelectrice, la atingerea duratei de viaţă, sau din cauza eficienţei scăzute şi neîncadrării în cerinţele Uniunii Europene privind poluarea, totalizând 3.245 MW putere netă disponibilă, dintre care 2.263 MW până în 2018 inclusiv.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*