Transelectrica: Profitul net a scăzut de 3 ori la 9 luni. Cauza: reducerea veniturilor din serviciul de transport al energiei

Publicat pe Categorii Business, Esential
Prima Pagina Actual Esential Transelectrica: Profitul net a scăzut de 3 ori la 9 luni. Cauza: reducerea veniturilor din serviciul de transport al energiei

Urmare a reducerii veniturilor din serviciul de transport al energiei, profitul net al Transelectrica a scăzut, în primele nouă luni ale anului în curs, de peste trei ori, la 64,8 milioane lei faţă de rezultatul net raportat în perioada similară a anului anterior, de 213,33 milioane lei, potrivit datelor transmise de Transelectrica Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Compania a încheiat primele nouă luni cu venituri totale de 2,41 miliarde lei, în creştere cu 27% faţă de perioada similară a anului trecut.

Raportul companiei prezintă rezultate în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, situaţie determinată atât de scăderea profitului din activităţile cu profit permis (pe fondul reducerii cu circa 10% a tarifului de transport faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut), cât mai ales de înregistrarea unei pierderi semnificative corespunzătoare activităţilor derulate în baza unui model de reglementare profit zero. Segmentul operațiunilor cu profit zero: rezultat negativ de -56 mil lei față de profitul de +34 mil lei înregistrat în aceeasi perioadă a anului precedent, evoluția negativă din 2017 fiind determinată de scăderea tarifului de sistem tehnologic cu cca. 20% și de creșterea semnificativă a prețurilor pe piața serviciilor de sistem de unde Compania procura cea mai mare parte din necesarul de servicii tehnologice pentru funcționarea sigură a Sistemului Electroenergetic Național.

Profitul operaţional (EBITDA) la nouă luni 2017 a fost de 335 milioane de lei, mai mic cu 33,8% faţă de perioada ianuarie – septembrie 2016, când s-a situat la 505 milioane de lei, această evoluţie fiind cauzată în principal de diminuarea tarifelor medii aprobate de ANRE pentru serviciul de transport.

„Activităţile cu profit permis au înregistrat un rezultat pozitiv de 157 milioane de lei, diminuat de la 228 milioane de lei, pe fondul diminuării tarifelor de transport”, se prezintă în raport.

În primele 9 luni din 2017, cantitatea totală de energie electrică tarifată pentru serviciile prestate pe piaţa de energie electrică (40,51 TWh) a înregistrat o creştere de 3,44% comparativ cu primele 9 luni ale anului 2016, diferenţa între cele două perioade fiind de +1,4 TWh.

„Această tendinţă s-a manifestat în fiecare dintre lunile analizate ale anului 2017, cu preponderenţă în lunile ianuarie şi februarie când, datorită temperaturilor foarte scăzute, consumul de energie electrică a fost crescut”, potrivit documentului.

Veniturile totale operaţionale realizate în 9 luni ale anului 2017 au urcat cu 27,2% comparativ cu perioada similară a anului anterior, la 2,414 miliarde de lei, faţă de 1,898 miliarde de lei la 9 luni 2016.

Cheltuielile totale operaţionale (inclusiv amortizarea) realizate în 9 luni ale anului 2017au urcat cu 37,72% comparativ cu perioada similară a anului anterior, la 1,611 miliarde de lei, de la 1,169 miliarde de lei în aceeaşi perioadă a anului 2016.

„Costul total cu procurarea energiei electrice necesare acoperirii consumului propriu tehnologic (CPT – n. r.) a crescut cu 17,18% în 9 luni ale anului 2017 faţă de perioada similară a anului 2016. Necesarul de energie pentru CPT a fost mai mic în primele 9 luni ale anului 2017 situându-se în jurul valorii de 708 GWh faţă de 742 GWh în aceeaşi perioadă a anului 2016. Cu privire la preţurile de achiziţie din ianuarie – septembrie 2017, costul unitar mediu de achiziţie a înregistrat o creştere semnificativă de 17,15% (214,1 lei/MWh în ianuarie – septembrie 2017 faţă de 174,3 lei/MWh în ianuarie – septembrie 2016), determinată de temperaturile foarte scăzute, comparativ cu perioada similară a anului 2016, coroborat cu prelungirea indisponibilităţii centralelor electrice de producere importante”, se menționează în raportul Transelectrica.

Mixul de producție în primele 9 luni

Referitor la mixul de producţie, în perioada ianuarie – septembrie 2017, comparativ cu 2016, s-a înregistrat o creştere a ponderii componentei termo de aproximativ 4%, a producţiei din surse nucleare cu 1%, şi din surse regenerabile de 2%. Aportul componentei hidro a înregistrat o scădere de 20% (10,9 TWh faţă de 13,7 TWh).

În ceea ce priveşte parcul naţional de producţie, în primele 9 luni ale anului 2017, puterea instalată brută în centralele electrice a înregistrat o creştere de 0,3%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016. Puterea instalată în centralele pe surse regenerabile a crescut cu aproximativ 1,3%, de la 4.478 MW instalaţi la 30 iunie 2016, la 4.534 MW instalaţi la 30 iunie 2017.

Raportul Transelectrica face referire şi la fluxurile transfrontaliere. Astfel, potrivit documentului, comparativ cu 9 luni 2016 fluxurile fizice de import au scăzut pe relaţia Ungaria şi Serbia.

„În evoluţia fluxurilor de export se observă o creştere pe relaţia cu Serbia de 16 pp, în timp ce pe relaţia cu Bulgaria s-a înregistrat o scădere cu 46 pp. Astfel, comparativ cu 2016, fluxurile fizice de export au crescut cu Serbia (41,8% +443 GWh), în timp ce pe relaţia cu Ungaria, Bulgaria şi Ucraina au înregistrat scăderi. Analizând fluxurile fizice de import se observă scăderi pe relaţiile cu Ungaria şi Serbia, în timp ce pe relaţiile cu Bulgaria şi Ucraina s-au înregistrat creşteri de 187,2%, respectiv 23,3%”, menţionează surse citată.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*