Transgaz dă acţionarilor jumătate din profitul pe 2017. Dividend de 25,22 lei/acțiune

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info Bursier
Prima Pagina Actual Flux energetic Transgaz dă acţionarilor jumătate din profitul pe 2017. Dividend de 25,22 lei/acțiune

Consiliul de Administraţie propune acţionarilor Transgaz acordarea unui dividend brut de 25,22 lei/acţiune pentru 2017, în condiţiile aplicării cotei de 50,019% la repartizarea profitului sub formă de dividende, potrivit unui raport al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Prevederea din Memorandumul Guvernului din 8 februarie 2018 privind repartizarea unei cote minime de 90% din profitul net realizat în 2017 sub formă de dividende nu poate fi aplicată pe motiv că „poate atrage imposibilitatea Transgaz de a finanţa proiecte de dezvoltare strategice cu încadrare în limitele de îndatorare impuse prin contractele de finanţare”, se precizează în comunicatul companiei.

Cota de repartizare a profitului prevăzută în bugetul de venituri şi cheltuieli al SNTGN Transgaz pe anul 2017, aprobat prin hotărâre a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor, este de 50%.  Propunerea de repartizare a profitului, în sumă de 582,061 milioane lei este: 296,936 milioane lei dividende cuvenite acţionarilor şi 285,124 milioane lei profit destinat constituirii surselor proprii de finanţare. Plata dividendelor cuvenite acţionarilor este stabilită pentru 16 iulie 2018.

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*