Transgaz împreună cu GRTgaz din Franța vor să achiziționeze 66% din acțiunile DESFA, operatorul de transport gaze din Grecia. Valoarea tranzacţiei, estimată la 400 milioane euro

Publicat pe Categorii Investitii / Tranzactii, Semnal
Prima Pagina Business Investitii / Tranzactii Transgaz împreună cu GRTgaz din Franța vor să achiziționeze 66% din acțiunile DESFA, operatorul de transport gaze din Grecia. Valoarea tranzacţiei, estimată la 400 milioane euro

După câteva zile după ce în presa internațională a apărut informația, au reacționat și reprezentanții Transgaz, recunoscând interesul pentru operatorul de transport gaze. În ansamblul planurilor sale de dezvoltare, SNTGN Transgaz SA și-a exprimat interesul de a participa, împreună cu GRTgaz din Franța, la privatizarea operatorului de transport gaze naturale DESFA din Grecia.

Agenţia pentru Privatizare a statului elen (TAIPED) a anunțat că şase companii şi-au exprimat interesul de a achiziţiona o participaţie de 66% în operatorul reţelei de gazoducte din Grecia – DESFA, valoarea tranzacţiei fiind estimată la 400 milioane  euro, a relatat Reuters, citat de Agerpres.

Consorțiul format de Transgaz și GRTgaz a depus o scrisoare de intenție pentru achiziția a 66% din acțiunile DESFA care fac obiectul privatizării organizate de Fondul Republicii Elene pentru Dezvoltarea Activelor (HRADF), se precizează într-un comunicat transmis de Transgaz. Prin înscrierea alături de GRTgaz în competiția de selecție a potențialilor câștigători ai licitației, confirmată la 07.08.2017 prin comunicatul oficial al HRADF (http://www.hradf.com/en), Transgaz își exprimă intenția de a contribui la creșterea gradului de predictibilitate pe piața europeană a energiei, precizează reprezentanții companiei.

Investitorii interesaţi de achiziţionarea pachetului majoritar DESFA sunt: operatorul reţelei de transport a gazelor naturale din România, Transgaz şi firma franceză GRTgaz; Macquarie Infrastructure and Real Assets; un consorţiu format din companiile Snam (Italia), Fluxys (Belgia), Gasunie (Olanda) şi Enagas (Spania); grupul spaniol Regasificadora del Noroeste; Integrated Utility Services şi Powerglobe LLC.Ulterior, investitorii de pe lista scurtă vor fi invitaţi să prezinte oferte angajante, potrivit Agerpres.

Vânzarea pachetului majoritar de acțiuni al DESFA face parte din măsurile convenite de autoritățile de la Atena cu Comisia Europeană și cu creditorii internaționali, în cadrul programului mai amplu de redresare a economiei elene, fiind confirmată ca un element cheie al pachetului de reforme în cuprinsul celei de a doua revizii a Raportului de conformare întocmit de Comisia Europeană (https:// ec.europa.eu/ info/ sites/info/files/compliance_report-to_ewg_2017_06_21.pdf). Conform schemei de privatizare, Grecia trebuie să finalizeze vânzarea DESFA până la sfârşitul anului în curs.

SNTGN Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Național de Transport al gazelor naturale și asigură îndeplinirea în condiții de eficiență, transparență, siguranță, acces nediscriminatoriu și competitivitate a strategiei naționale stabilite pentru transportul, tranzitul internațional, dispecerizarea gazelor naturale, cercetarea și proiectarea în domeniul transportului de gaze naturale, cu respectarea legislației și a standardelor naționale și europene de calitate, performanță, mediu și dezvoltare durabilă.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*